'Îi regret pe toţi, în afară de cei arestaţi, pentru că sunt convins că puteam reconstrui partidul. E foarte greu acum. În partid (PMP, n.r.), marea majoritate a membrilor care nu au făcut politică până acum, dar şi cei care au făcut, sunt în general băsişti. Cei care s-au dus, s-au dus aşa, într-o noapte. (...). Nu i-a trimis nimeni, i-a luat Blaga sub aripa lui şi Falcă', a declarat Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări.
Fostul şef al statului, care a participat la o întâlnire cu membrii filialei PMP Timiş, a reiterat că cetăţenii aşteaptă partide noi şi politicieni noi, în timp ce marile partide, PSD şi PNL, şi-au epuizat capacitatea de a mai fi credibile şi de a da ţării noi obiective.
Băsescu a mai afirmat că, personal, nu mai are nicio aşteptare în plan politic, întrucât românii i-au oferit la maximum tot ceea ce putea să-şi dorească, iar acum vrea să îi răsplătească pe aceştia cu un partid care să fie 'pentru oameni şi nu pentru partid'.
Preşedintele PMP a mai punctat faptul că alegerile pentru primari într-un singur tur, deşi sunt constituţionale, pot aduce surprize, întrucât populaţia, care 'este sătulă de actualii politicieni', poate refuza să meargă la votare, iar câştigătorul să fie un candidat votat cu doar 16-18% din numărul real al electorilor, fiind nereprezentativ pentru comunitate. El i-a îndemnat 'pe toţi aceşti oameni nemulţumiţi de politicieni', să iasă la urne pe 5 iunie şi să voteze PMP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi