Gabriela Firea a fost huiduită în momentul în care și-a făcut apariția pe scena amenajată pe Arena Națională, alături de Simona Halep. Primarul general i-a oferit sportivei cheile orașului, a rostit câteva cuvinte și apoi nu a mai fost văzută între persoanele oficiale care au însoțit-o pe marea campioană. "Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită", a scris, ulterior, Gabriela Firea pe Facebook.
Luni seară, Radu Banciu a făcut referire în emisiunea sa la cele două mesaje publicate de Traian Băsescu pe rețeaua de socializare Facebook. "Traian Băsescu își freacă mâinile că e destul de târziu. Nu pentru el, pentru el a fost târziu de mult. E târziu pentru Klaus Iohannis. Îi zice n-ai decât două soluții: ori o demiți pe doamna Kovesi, (...) ori nu o revoci și încalci practic Constituția și ești bun de suspendat. Ce spuneți de asta? Nea Traian n-are cum să iasă prost din această acțiune. În seara asta, a sărit și ne-a explicat apropo de memorabilul moment de pe Arena Națională, când Primăria Capitalei a organizat, într-adevăr, un fel de Daciada, dar în locul lui nea Nicu era Simona Halep. Toată lumea urma să se bucure, nu știu, că n-am fost acolo. (...) Doamna Firea, ea a fost, până la urmă, protagonista. Am aflat asta de la domnul Chirieac. (...) Trebuie să-și frângă mâinile nea Traian și de altceva acum. De exemplu, de ciudă. N-ați nimerit-o, nea Traiane", a spus jurnalistul Radu Banciu, luni seară, la B1 TV, în cadrul emisiunii "Lumea lui Banciu".
În acest context, amintim că Bogdan Chirieac a vorbit, la România TV, despre momentul ce a avut loc pe Arena Națională, unde Simona Halep a adus trofeul câştigat la turneul de tenis de la Roland Garros. "Acest lucru nu se face, chiar dacă nu ești de acord cu PSD-ul. Dânsa era acolo în calitatea de Primar al Bucureștiului. Simona Halep era în vizită la București. Doamna Firea doar a condus-o pe scenă și a rostit două fraze pentru a o introduce pe marea campioană. (...) 'Nu ești de acord' cu doamna Firea din cauza traficului, foarte bine, dar în acest moment era vorba despre altceva. Despre introducerea unei mari campioane care a reprezentat cu cinste țara în capitala Franței", a spus Bogdan Chirieac. Din aceste declarații, Traian Băsescu a înțeles exact pe dos. Mai multe, aici.
Banciu, referire la Halep
Cu privire la Simona Halep, jurnalistul Radu Banciu a mai spus că, "dacă era născută în Belgia, nimeni în această țară nu vorbea despre ea".
Vezi și: Băsescu, fake news cum respiră. Mârlănie în cazul Halep
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită