Băsescu: Este foarte greu să negociezi o creștere a fondurilor alocate când te contrazic realitățile de acasă
Președintele Traian Băsescu, în prima conferința de presă susținută, duminică, la Palatul Cotroceni, după întoarcerea de la reuniunea Consiliului European, a susținut că dorește să facă unele clarificări privind rezultatele obținute la Bruxelles, dar și să contrazică opiniile unor "părerologi" din țară, mulțumind totodată statelor contributoare, datorită cărora România a primit un buget important pentru "propria noastră dezvoltare".
"Față de opinia publică, am obligația unor clarificări legată de buget și de controversele care au apărut acasă de la foarte mulți părerologii, unii își mai spun și analiști.
Încep prin a mulțumi statelor donatoare: Germania, Marea Britanie, Franța etc, state datorită cărora noi putem primi un buget important pentru propria noastră de dezvoltare, în așa fel încât să reducem decalajele între România și statele avansate.
Pentru bugetul următor, România are în plus 6 miliarde de euro față de bugetul actual, în execuție. Avem o creștere de 10 procente pe fonduri de coeziune, și 27% pentru Politicile Agricole Comune
Aici avem un total de 4,7 miliarde în plus pentru plăţi directe, ceea ce îi va ajuta foarte mult pe fermieri să-şi acopere costurile pentru asigurarea recoltelor de care România are nevoie.
Cred că în această perioadă în care toate statele au probleme legate de criză, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să luăm notă de faptul că UE funcţionează pe principiul solidarităţii şi cetăţenii din statele net contributoare sunt solidari cu interesele româniei, ale cetăţenilor, ca şi noi să ne dezvoltăm mai rapid.
România a obţinut maxim ce se putea obţine, privind fondurile de coeziune. Bugetul UE pentru perioada 2014-2020 este mai mic cu 37 de miliarde decât bugetul aflat acum în execuţie, ideea iniţială a fost îngheţarea la nivelurile pe care le aveam, de aceea s-a şi introdus - ca urmare a presiunilor unor ţări, dintre care cea mai vocală a fost România - să se permită o creştere de 10% a fondurilor de coeziune. Asta ne-a adus două miliarde de euro în plus.
Am avut greutăți pentru a convinge că putem cheltui cu două miliarde mai mult, având in vedere absorbția scăzută din ultimii ani.
La Transporturi avem absorbție de 6,46%, la 5 ani de la începerea exercițiului bugetar. La POSDRU, de 7,73%, iar media generală de absorbție, plăți recunoscute și rambursate, de 11,47% din ce avem alocat.
Este extrem de greu să negociezi o creștere a fondurilor alocate. M-am angajat că vom avea o absorbție foarte bună. Nu este ușor când te contrazic realitățile de la tine de acasă.
România a primit de la CE în baza facturilor confirmate, 2,2 miliarde euro din 19 mld euro și mai avem din facturi depuse pănă la 2,8 mld euro.
Aici suntem acum, iar domnii care își manifesta dezamăgirea ar trebui să se bată să cheltuim banii, să probăm că putem să-i cheltuim. CE nu este dispusă să aloce bani, când există riscul ca ei să nu fie cheltuiți. Sunt unii care, la viața lor, nu au negociat decât funcții de partid. Nu au negociat pe banii și spinarea contribuabililor. Nu știu cât este de greu. Lipsa lor de experiență se poate vedea foarte ușor în modul în care au negociat cu FMI. Așa că îi invit să nu dea lecții.
Demagogia ca și minciuna, au picioare scurte. Este pentru prima dată când bugetul nu rămâne cum l-a stabilit Consiliul. Acesta trece printr-o negociere între Consiliul și PE. Eu aș face din capul locului și fără ezitare un apel la parlamentarii români să susțină fără rezerve proiectul de buget așa cum a fost stabilit în CE din 7-8 februarie, Riscul de a nu avea buget ne supune unei soluții în care bugetul este aprobat în fiecare an.
Știu foarte bine atmosfera în care s-a desfășurat negocierile. Suma maximă alocată pentru bugetul 2014-2020 nu poate fi modificată doar cu acordul Consiliului, ori eu știu care a fost poziția contributorilor și nu văd un pas înapoi într-o eventuală respingere de către PE.
Recomandarea mea: parlamentarii români să susțină acest buget. Vă garantez că nu pot obţine condiţii mai bune dacă nu vom avea buget", a declarat președintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News