"Eu îl știu pe Darius Vâlcov de copil. Țin la el. Îl știu. A crescut în organizația de tineret a PDL. A trecut pe urmă la PSD. Eu m-am dus să îl susțin, pe când el avea 28 de ani, pentru a deveni primar de Slatina. Țin toarte mult la el. Este din generația lui Gheorghe Falcă, generație care ulterior s-a afirmat și a câștigat multe primării. Apoi a trecut la PSD. Nu am nimic personal cu el. Eu mă gândesc doar la România. Când vorbim despre ministrul de Finanțe care este acuzat... în acel moment ar trebui să pună pixul pe birou și să plece din minister. Altfel... afectează credibilitatea țării", a spus Traian Băsescu.
Darius Vâlcov a demisionat duminică din funcţia de ministru al Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la România TV. Anunţul premierului a venit la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut primului-ministru să-l demită pe Darius Vâlcov, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă în perioada în care era primar al oraşului Slatina.
Darius Vâlcov, susținut de Traian Băsescu
Darius Vâlcov a făcut parte din garda de tineri promovaţi de fostul preşedinte al României Traian Băsescu, în 2004, când Partidul Democrat a învins în alegeri PSD-ul lui Adrian Năstase.
A ajuns primar al municipiului Slatina la 28 de ani. Darius Vâlcov a beneficiat de sprijinul lui Traian Băsescu pentru a obţine şi al doilea mandat de primar al municipiului Slatina, în 2008. El i-a întors sprijinul fostului şef al statului în 2009, când îşi îndemna concetăţenii să voteze Traian Băsescu.
VEZI ȘI: Horia Georgescu, REȚINUT. Lia Olguța Vasilescu, reacție fabuloasă: PROTESTEZ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video