Băsescu, de Ziua Unirii: Trebuie să înțelegem importanța solidarității
Preşedintele Traian Băsescu, în mesajul transmis românilor cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, afirmă că 24 ianuarie este este cel mai bun prilej pentru a reflecta "împreună" la semnificațiile Unirii, iar ceea cea au înfăptuit strămoșii noștri în urmă cu 155 de ani ar trebui "să ne facă să înțelegem importanța solidarității în interiorul marii noastre familii care este România".
„Dragi români,
Celebrăm astăzi Ziua Unirii Principatelor Române, un eveniment istoric care își păstrează forța spirituală pentru noi toți, cei care suntem în România sau în comunitățile din afara granițelor.
Am amintit cu prilejul fiecărei sărbători dedicată momentului Unirii faptele istorice extraordinare care au pregătit-o, dar și figurile politice fără de care nu ar fi fost cu putință Unirea românilor într-un singur stat care să le asigure identitatea și viitorul național. Cred că această zi este cel mai bun prilej să reflectăm împreună la semnificațiile Unirii, la sensul profund al acestui mare ideal devenit realitate care a marcat nașterea României moderne. Unirea rămâne, fără îndoială, actul politic fondator al țării noastre. Dar, dincolo de dimensiunea politică, nu trebuie să uităm de forța acesteia de a ne aduce împreună.
Poporul român a reușit, prin voința celor profund dedicați, să realizeze unitatea națională și, de aceea, consider că această vocație dovedită într-un moment istoric trebuie să ne facă să înțelegem importanța solidarității în interiorul marii noastre familii care este România. Dacă vom cultiva aceste principii, vom putea să transmitem generațiilor viitoare adevăratul sens al unității și forța Unirii care a călăuzit poporul român în 1859 și care rămâne, peste ani, un testament atât de valoros.”
În urmă cu 155 de ani, la 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a reuşit să realizeze Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, prin alegerea sa ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News