Data publicării:
Băsescu, împotriva convocării CSAT pe Ucraina
Traian Băsescu a declarat, marţi, la Gândul Live, referindu-se la solicitarea premierului privind convocarea CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că "acest semnal nu trebuie dat", pentru că România nu este în pericol de a fi atacată.
În legătură cu această solicitare a premierului, preşedintele a arătat că nici alte state din regiune nu şi-au convocat structurile de securitate.
"Acest semnal nu trebuie dat, pentru că România nu este în pericol de a fi atacată", a subliniat Traian Băsescu.
El a menţionat că, zilnic, cel puţin o analiză pe situaţia din Ucraina, care este "fluidă", este primită la cabinet: "Vă pot spune cu certitudine, zilnic, cel puţin o evaluare privind situaţia din Ucraina. Suntem la curent cu tot ce se întâmplă".
VEZI ȘI: Cerere întârziată a lui Ponta, în contextul crizei din regiune
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, după o discuţie cu miniştrii Apărării, de Interne şi Externe, că marţi va primi o analiză la zi privind situaţia din Ucraina şi Moldova şi o actualizare a strategiei României, acte pe care, ca vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), le va înainta preşedintelui pentru a fi discutate în CSAT.
El a insistat asupra faptului că nu există un pericol actual sau o ameninţare directă la adresa României, dar că Moldova şi Ucraina, state aflate la graniţă, sunt în stare de pericol, astfel că autorităţile române trebuie să aibă o strategie actualizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News