Băsescu consideră că listarea acţiunilor statului la BVB este o probă că statul se trezeşte
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Listarea unor acţiuni ale statului la companii "va fi o probă că statul se trezeşte şi începe să utilizeze instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a injecta energie, bani în economia românească", a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu.

"Un semnal al trezirii noastre va fi şi ieşirea pe Bursa de Valori cu acţiuni ale unor importante companii din economia românească. Vă asigur, aşa cum am mai afirmat-o în diverse ocazii la întâlnirile cu oamenii Bursei de Valori, că sunt un susţinător fără rezerve al capitalizării firmelor prin BVB", a declarat Traian Băsescu, la ceremonia de marcare a 15 de activitate a Bursei de Valori Bucureşti, organizată la BNR.

El a dat şi exemple ale companiilor care vor fi listate la BVB.

"Vor fi scoase la vânzare 10-15% la mari companii de gen OMV Petrom, Transelectrica, Romgaz şi alte companii, precum şi acţiunile reziduale care încă se mai află în portofoliul Fondului Proprietăţii de Stat. Va fi o probă că statul se trezeşte şi începe să utilizeze instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a injecta energie, bani în economia românească", a adăugat şeful statului.

sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel