Băsescu, atenționat să nu acționeze anti-european
Liderul Alianței Socialiștilor și Democraților Europeni (ALDE), Sir Graham Watson, consideră că președintele Traian Băsescu trebuie să se supună prevederile constituționale ale României și îi cere acestuia să respecte rezultatele alegerilor parlamentare ”indiferent de rezultatul lor”. Refuzul numirii unui premier al majorității ”este un act anti-european”, atrage atenția președintele ALDE.
”Este de așteptat ca președintele țării să se supună standardelor democratice și domniei legii, așa cum are datoria. Constituția României prevede că Președintele trebuie să fie deasupra partidelor politice. Îi solicit președintelui Băsescu să respecte rezultatele alegerilor din 9 decembrie, indiferent de rezultatul lor, și să acționeze în consecință, imparțial și cooperant, așa cum stipulează Constituția României”, a declarat Graham Watson, potrivit Mediafax.
Potrivit liderului european, refuzul președintelui de a numi premierul dorit de noua majoritate parlamentară reprezintă ”un act anti-european și total nedemocratic”. “Simpla sugestie că ar putea refuza să desemneze drept premier candidatul majorității parlamentare care va câștiga alegerile este un act anti-european și total nedemocratic”, a mai adăugat Graham Watson, aluzie la declaraţia lui Traian Băsescu, făcută în cadrul unui interviu televizat, în data de 27 noiembrie, când, întrebat dacă l-ar desemna din nou pe Victor Ponta premier dacă USL va câştiga alegerile parlamentare, aşa cum indică sondajele de opinie, preşedintele a spus că "o broscuţă mai merge să înghiţi, dar un porc este mult prea greu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News