Băsescu aruncă zoaiele politicii pe MS Regele Mihai. Criza de delirium tremens abia începe
Președintele Ion Iliescu a declarat, referitor la propunerea de desființare a județelor, că Traian Băsescu a intrat în delirium tremens. Se pare că fostul șef al statului s-a înșelat, iar criza abia a început.
Într-un discurs gen România Mare, Băsescu aruncă zoaiele politicii asupra Majestății Sale Regele Mihai I. Josnicia acestui atac,demn de epoca stalinistă, amestecă damful frustrărilor personale, frica de o ascensiune a sentimentului monarhic, într-o epocă în care Băsescu a terfelit republica, dar și o cerșetorie de voturi naționaliste, pe modelul lui Vadim. Băsescu opune unui dictator-Mareșalul, un democrat-Regele. Javrismul actualului șef al statului nu are margini: deși lasă proștilor impresia că îl recuperează pe Mareșal, de frica reacțiilor internaționale, el dă o copită și lui Antonescu, ca să se pună la adăpost de o eventuală suspendare pe tema sensibilă a politicilor de tip rasist .
Iată ce a declarat la B1TV actualul șef al statului, despre unul dintre foștii lideri naționali: ”Mareşalul Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria. Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim- ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi", a spus preşedintele. În opinia sa, abdicarea Regelui a fost un "act de trădare al interesului naţional."
Despre averile prietenului său Paul de Proces Lambrino, președintele nu suflă o vorbă. Acesta are zeci de revendicări, poate și din acest motiv Băsescu fiind tentat să-i boteze moștenitorul, ceea ce i-a închis în nas ușile familiilor regale din Europa. Frustrarea lui Băsescu mai poate veni și din recentul episod britanic, când MS Regele Mihai, ASR Principesa Margareta și Prințul Radu de România au fost invitați la ceremoniile Casei de Windsor, iar președintele a văzut familia regală britanică doar în aeroport, pe bannerele de la intrarea în Regatul Unit.
Citeşte şi:
Cum explică Majestatea Sa, Regele Mihai, abdicarea de la 30 Decembrie 1947, într-o revistă rusească
Prinţul Radu pe blog: Cuvintele lui Harry Truman despre regele Mihai
Antonescu îi scrie Regelui: Băsescu, un „apatrid moral“, a săvârşit o agresiune stupidă şi ticăloasă
De Ce nu se întâlneşte Traian Băsescu cu MS Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Paul de România, prinţul proceselor. De Ce nu merge prietenul lui Băsescu la nunta regală din Londra
Familia regală a României la nunta regală – GALERIE FOTO
INTERVIU. Istoricul Filip Lucian Iorga: În România ar trebui discutată restaurația monarhiei
Iliescu: Băsescu a intrat delirium tremens. Nici Ceauşescu nu-şi permitea ce face el
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News