Data publicării:
Traian Băsescu a dezvăluit ce va face în ultima zi de mandat
Preşedintele Traian Băsescu a dezvăluit, duminică, la Timişoara, că ultima zi de mandat o va petrece la Sânnicolau Mare, acolo unde s-a decis să candideze pentru al doilea mandat la Cotroceni.
"Este o bucurie să revin la Timişoara. Ieri am fost la vecinii dumneavoastră de la Arad. Constat că dacă vreau să mă simt bine trebuie să vin în Banat", a spus Traian Băsescu, rugându-i pe cei prezenţi să nu mai scandeze: "Băsescu".
Șeful statului a transmis că s-a întâlnit cu primarul din Sânnicolau Mare şi că i-a promis că în ultima zide mandat va merge acolo.
"I-am promis că ultima zi de mandat, când îmi voi încheia, acolo o voi face", a adăugat Traian Băsescu, citat de Mediafax.
Președintele a precizat că acolo şi-a lansat candidatura pentru al doilea mandat şi că i se pare corect să se ducă acolo, pentru că are o anumită simbolistică.
"Niciodată nimeni nu crede că la ora la care am ajuns, atunci, la Sânnicolau Mare, nu eram hotărât să candidez. Pentru asta Sânnicolau Mare rămâne un reper în cel de-al doilea mandat al meu", a mai declarat Traian Băsescu, în discursul susţinut în cadrul dezbaterii "Continuarea reformei statului în educaţie şi sănătate", organizată de Fundaţia "Mişcarea Populară".
Vezi și: Băsescu: Sunt revoltat! De Ce spune asta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News