Unii români s-au simțit vexați că președintele Comisiei Europene a salutat înfrângerea lor la referendum. Mai ales că dl. Baros n-a făcut nicio mențiune la milioanele de oameni care au susținut demersul, mergând la secțiile de votare.

Pentru Traian Băsescu e o coincidență fericită că unii lideri europeni s-a nimerit să fie membri PP. Sau că, într-o noapte, PD-ul de stânga a devenit exponentul dreptei autentice din țara noastră.  Asta a făcut ca Barroso și Reding să țipe mai tare. Dar nu e singura explicație.

Funcționarii europeni nu sunt aleși de cetățeni. Ei ajung să guverneze continentul fără o legitimare populară, prin jocurile de putere de la vârf. Practic, depind de șefii de state și guverne. Apoi își construiesc obiectul muncii. Și încearcă să-și justifice salariile, plus privilegiile.

Multe din așa numitele reglementări europene apără cetățenii, dar sunt și tomuri cu norme inutile, cu interdicții aberante și proceduri greoaie care  mai mult încurcă. Ca orice birocrați de profesie, acești ”guvernatori” vor da mai multă importanță hârtiilor, nu oamenilor.

Unul dintre cei care le dau o pâine de mâncat lui Barroso și Reding era cât pe ce să fie revocat de popor. Iar câteva proceduri au fost forțate pentru asta. Barosu avea și interes ( ca mâine îl revocă masele și pe el) și pretext să intervină. Să reținem că nu a interzis demersul, ci doar a insistat pentru introducerea unor chichițe care îl ajutau pe Băsescu. Dacă, totuși, cvorumul aberant se făcea, Barrosu recunoștea victoria USL.

În plus, România era un adversar slab, cu care se putea măsura, iar omul avea un aliat puternic. Când madam Reding a certat Franța că expulzează rromii, n-a băgat-o nimeni în seamă. Acum, în spatele celor doi stătea Angela Merkel.

A înjura, însă, Uniunea Europeană pentru politicianismul lui Barroso e o greșeală. În primul rând fiindcă nu există altă variantă. În 1997, România a fost profund dezamăgită de refuzul SUA de a ne accepta în NATO, dar sute de mii de oameni au venit să-l aclame pe Clinton, la București.

În al doilea rând, instituțiile europene trebuie folosite în lupta cu abuzurile regimului Băsescu. O încercare timidă s-a făcut în ianuarie, când USL a dezbătut în PE situația din țară. Sub tirul propagandei portocalii, s-a renunțat la campania externă. Foarte rău.

Acum, când instituțiile de forță ale președinției vor încerca hărțuirea adversarilor politici, unde să mai facem apel, dacă nu la instituțiile europene? E bine să-i înjurăm pe Barroso și Reding, ba chiar să  le cerem liderilor noștri să voteze împotriva lor, când s-o pune problema. Dar să nu înjurăm Uniunea, mai ales că românii fac cele mai multe reclamații la CEDO dintre cetățenii statelor membre.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News