Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunțat, vineri, că Republica Moldova îndeplineşte toate condiţionalităţile stabilite privind liberalizarea regimului de vize, astfel că executivul UE va propune ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii moldoveni cu paşaport biometric. Anunțul a fost făcut la Bruxelles în prezența premierului Victor Ponta și a premierul moldovean, Iurie Leancă.
"Mă bucur să pot anunţa astăzi că, după mari eforturi făcute de autorităţile moldovene în ultimii trei ani, raportul Comisiei privind liberalizarea regimului de vize, pe care l-am publicat în această dimineaţă, a ajuns la concluzia că Moldova respectă toate condiţionalităţile stabilite", a subliniat Barroso.
După Summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie la Vilnius, "Comisia va prezenta o propunere de ridicare a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii moldoveni cu paşaport biometric".
"Acesta este un lucru foarte bun pentru cetăţeni şi un element foarte tangibil către o asociere politică mai strânsă şi integrarea economică cu UE. Facem din acest drum european o realitate", a spus Barroso.
Premierul Leancă a declarat că după anunţul făcut de preşedintele CE privind îndeplinirea de către R. Moldova a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize merge acasă cu "un sentiment de bucurie".
Premierul român Victor Ponta a salutat şi el anunţul făcut de Jose Manuel Barroso privind îndeplinirea de către R. Moldova a tuturor condiţiilor pentru liberalizarea regimului de vize. 'Mă bucur extrem de mult de anunţul făcut de preşedintele Barroso referitor la procedura de ridicare a vizelor pentru cetăţenii din R. Moldova. Ştiu cât de important a fost pentru cetăţenii români atunci când au primit această veste şi mă bucur foarte mult că iată se dă această informaţie foarte importantă', a declarat Ponta în briefingul de presă comun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol