Data publicării:

Barna (USR), scenarii pentru viitor, din perspectiva moțiunii de cenzură

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Dan Barna
Dan Barna

Preşedintele USR, Dan Barna, a precizat marţi, la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că moţiunea de cenzură va fi depusă „cel mai probabil” săptămâna viitoare.

„Am încercat să analizăm şi calendarul posibil în perioada următoare şi am discutat şi pe marginea moţiunii de cenzură, pe care Opoziţia o va depune săptămâna viitoare, cel mai probabil. Şi am analizat diverse scenarii pentru viitor, din perspectiva aceasta, a posibilităţii ca moţiunea să treacă”, a declarat Dan Barna în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni.

Liderul USR a menţionat că formaţiunea sa va susţine la nivel parlamentar „orice variantă de guvern non-PSD' care îşi va asuma o serie de obiective pe care Uniunea Salvaţi România le-a susţinut în ultimii trei ani. 'Am precizat noi, dinainte de a primi această întrebare, că susţinem parlamentar orice variantă de guvern non-PSD, pe acele principii şi priorităţi pe care le-am menţionat: fără penali în funcţii publice, renunţarea la pensiile speciale, cu particularitatea celor militare şi ale magistraţilor, primari în două tururi - foarte important, un element la care ţinem foarte mult - şi Ordonanţa 114 să fie corectată, respinsă... Vedem care e cea mai bună variantă, pentru că efectiv alungăm companiile din ţară în momentul de faţă. (...) Da, orice variantă non-PSD de guvern care şi-ar asuma aceste obiective pe care USR le are pe agenda publică de trei ani de zile o vom susţine la nivel parlamentar', a spus el.

Pe de altă parte, Barna a pledat pentru organizarea de alegeri anticipate, după cele prezidenţiale, menţionând că 'este foarte greu pentru orice guvern non-PSD să funcţioneze eficient' cu actuala majoritate parlamentară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel