Barna Tanczos: Programul "Casa Eficientă Energetic", în impas
Evaluarea dosarelor de finanţare depuse în Programul 'Casa Eficientă Energetic' se află într-un impas din cauza lipsei resurselor umane care să realizeze aceste proceduri, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
Casa Eficientă Energetic', un program care a avut suişuri şi coborâşuri şi în care au fost depuse 2.200 de dosare. Evaluarea dosarelor depuse este într-un impas. Trebuie să asigurăm resursele umane necesare pentru evaluarea dosarelor şi semnarea contractelor de finanţare. Va trebui să luăm o decizie, pentru că, în momentul de faţă, capacitatea instituţională nu a permis AFM (Adminstraţia Fondului pentru Mediu, n.r.) să deruleze mai repede acest program. În acelaşi timp, extindem componenta de clădiri publice a programului 'Casa Eficientă Energetic', unde dorim să asigurăm o finanţare în plus pentru instituţiile publice.
Bugetul alocat pentru anul 2021, pentru insituţii publice, va fi de 1,4 miliarde de lei. Instituţiile publice pot aplica pentru eficientizarea acestor construcţii şi reducerea emisiilor de carbon pentru sedii, şcoli, spitale, locuinţe sociale etc. În componenta de locuinţe uni-familiale, suma maximă care poate fi acordată este de de 15.000 de euro', a susţinut oficialul.
Pe de altă parte, Barna Tanczos a menţionat că o nouă sesiune a programului 'Casa Verde Fotovoltaice' va fi lansată în 2021. 'Programul 'Casa Verde Fotovoltaice' a fost deblocat pentru evaluarea proiectelor. Suntem în fază de contractare şi plăţi. Am operaţionalizat programul în ultimele două luni şi ne vom asigura că sunt finalizate toate restanţele din sesiunea precedentă, astfel încât să putem plăti tot ce am contractat şi să contractăm tot ce este aprobat.
Programul 'Casa Verde Fotovoltaice' va începe decontarea cheltuielilor
Din bugetul neconsumat şi într-o formă îmbunătăţită a Ghidului de finanţare vom lansa o nouă sesiune în cursul anului 2021', a mai spus ministrul. La începutul lunii februarie a acestui an, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţa, într-un comunicat de presă, că AFM va începe decontarea cheltuielilor eligibile din Programul 'Casa Verde Fotovoltaice', fiind emis, în acest sens, Ordinul pentru modificarea Ghidului de finanţare, cu scopul de a se evita blocajele în procesul de instalare şi decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validaţi în program. os Barna.
Astfel, conform Ordinului, se prevede prelungirea termenului în care trebuie implementat proiectul cu patru luni, de la 8 la 12 luni. De asemenea, se are în vedere reglementarea modului de transfer al persoanelor fizice între instalatorii validaţi, în baza opţiunii exprimate a beneficiarilor şi permiterea instalării unor sisteme cu putere superioară celei solicitate prin cererea de finanţare şi aprobate de AFM.
Se vor accepta sisteme de panouri fotovoltaice cu un minim de componente
O altă prevedere a Ordinului de ministru relevă faptul că, în condiţiile în care tehnologia din domeniul energetic evoluează într-un ritm accelerat, fiind dezvoltate echipamente care oferă soluţii inteligente prin înglobarea funcţiilor mai multor echipamente, a fost stabilită flexibilizarea Ghidului prin introducerea unor prevederi care să permită acceptarea sistemelor de panouri fotovoltaice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de program în ceea ce priveşte producerea energiei şi colectarea datelor privind cantitatea produsă cu un minim de componente.
Noile prevederi permit modificarea amplasamentului prin montarea panourilor în incinta proprietăţii, indiferent de loc (dacă a solicitat montarea pe clădire şi doreşte montarea pe altă clădire, dacă a solicitat montarea pe clădire şi doreşte montarea pe teren etc). În plus, cererile de decontare se depun exclusiv online prin intermediul e-mail-ului/aplicaţiei informatice, iar beneficiarii şi instalatorii validaţi au obligaţia de a păstra sau de a arhiva documentele pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor încheiate cu AFM, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News