Barna: Interimatul meu, decis unilateral. Am discutat cu președintele României și vom găsi o soluție
Dan Barna a declarat că numirea sa la interimatul Ministerului Sănătății a fost făcută fără știrea sa. Suportul partidului USR PLUS rămâne neclintit pentru Vlad Voiculescu, care a fost demis fără o evaluare în prealabil, a mai spus vicepremierul.
„Un alt element pe care vreau să îl clarific ține de anunțul făcut în această dimineață, legat de preluarea de către mine a interimatului la ministerul sănătății. Este o altă decizie unilaterală care a fost luată fără consultarea USR PLUS, fără consultarea sau informarea mea la un moment dat de decizia finală și este o decizie care confirmă din nou imaturitate și lipsă de înțelepciune politică.
Am discutat cu președintele României și vom găsi o soluție și pentru această problemă. S-a vorbit foarte mult în spațiul public despre evaluarea și dreptul premierului României de a evalua miniștri. În fiecare intervenție publică am confirmat acest lucru, da există acest drept al premierului de a evalua activitatea miniștrilor, s-a discutat și săptămâna trecută de acest demers, de evaluare de către premier al miniștrilor. Numai că decizia din această dimineață nu se bazează pe nicio evaluare, nu există nicio evaluare a ministrului Vlad Voiculescu în urma căreia să fi fost discutată această concluzie și această decizie pe care premierul și-a asumat-o în mod unilateral”, a spus vicepremierul Dan Barna, în cadrul unor declarații de presă oferite în contextul demiterii ministrului sănătății, Vlad Voiculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News