Barham Saleh, noul preşedinte al Irakului. Criza, la final
Barham Saleh este noul preşedinte al Irakului, punând capăt crizei politice din această țară.
Parlamentul de la Bagdad l-a desemnat marţi pe Barham Saleh ca preşedinte al Irakului, informează DPA şi AFP. După mai puţin de două ore - deşi termenul legal era de 15 zile - noul şef al statului l-a desemnat ca premier pe Abdul Mahdi, punând astfel capăt crizei politice declanşate în Irak după alegerile parlamentare neconcludente din mai.
Saleh, în vârstă de 58 de ani, reprezentant al Uniunii Patriotice a Kurdistanului (UPK), fost vicepremier al Irakului şi premier al Kurdistanului, a obţinut 219 voturi, iar contracandidatul său, Fuad Hussein, din partea Partidului Democratic din Kurdistan, doar 22.
Rol mai mult simbolic
Cutuma politică irakiană, după sfârşitul dictaturii lui Saddam Hussein în 2003, este ca preşedintele ţării, cu rol mai mult simbolic, să fie membru al minorităţii kurde, preşedintele parlamentului - un sunnit, iar premierul, care deţine puterea executivă, un şiit.
Saleh este considerat un moderat, spre deosebire de Hussein, care a fost timp de un deceniu şef de cabinet al liderului kurd radical Massoud Barzani.
Urmează formarea guvernului
În 2017, referendumul pentru independenţa Kurdistanului, organizat de Barzani, s-a soldat cu un eşec. Mahdi, are la dispoziţie 30 de zile pentru formarea unui guvern pe care să îl prezinte parlamentului pentru aprobare. El beneficiază de sprijinul unei coaliţii formate din mai multe partide după alegeri contestate pe motiv de fraudă şi după negocieri politice timp de mai multe luni.
De profesie economist, în vârstă de 79 de ani, şiit, prim-ministrul desemnat a mai fost ministru de finanţe în 2004-2005, vicepreşedinte al Irakului în 2006-2011 şi ministru al petrolului în 2014-2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News