Data publicării:

Barcelona schimbă numele stadionului, după meciul cu Atletico Madrid

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Fotografie creată de Juan Salamanca, de la Pexels
Fotografie creată de Juan Salamanca, de la Pexels

FC Barcelona a semnat un contract uriaş de sponsorizare după victoria cu Atletico Madrid, scor 4-2. 

Formația catalană a ajuns la un acord cu compania Spotify, care va fi sponsorul Barcelonei în următoarele trei sezoane. Negocierile au început în urmă cu câteva luni, iar anunțul oficial ar urma să fie făcut astăzi, anunță RAC1, potrivit Marca.

În urma acestei înțelegeri, Spotify va deveni sponsorul principal atât pentru echipa masculină a Barcelonei, cât și pentru cea feminină, iar formația catalană ar urma să încaseze nu mai puțin de 280 de milioane de euro pentru cei trei ani de contract, scrie sport.ro.

Înțelegerea prevede și schimbarea numelui legendarului stadion al Barcelonei. Pe lângă "Camp Nou", în noua denumire oficială va apărea și numele noului sponsor, anunță sursa citată.

Spotify este o companie suedeză de servicii de streaming audio, care a fost fondată în 2006. Directorul executiv este Daniel Ek, care are o avere estimată la 3,1 miliarde dolari.

Messi, făcut praf de un ziar spaniol: Lipsit de motivaţie, într-o formă fizică precară, confuzie și reticență

'Realitatea dură a lui Messi la PSG: lipsit de motivaţie, criticat şi într-o formă fizică precară', scrie ziarul El Confidencial, potrivit căruia starul argentinian nu reuşeşte să se adapteze la noua sa echipă şi nu îşi închipuia că va întâmpina atâtea dificultăţi odată cu această schimbare după mai bine de 20 de ani la FC Barcelona.

Cu doar un gol marcat în Ligue 1 şi o neaşteptată incapacitate de a face diferenţa, argentinianul nu străluceşte după ce a venit la Paris cu surle şi trâmbiţe. Ziarul găseşte pentru aceasta motive de ordin sportiv, care ar fi rezultatul unei anumite dispoziţii melancolice a jucătorului.

Messi nu ar fi digerat plecarea sa de la Barcelona, unde a petrecut 22 de ani. El s-a simţit trădat de Joan Laporta, preşedintele Barcei, care n-a reuşit să-l facă să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea catalană.

Deşi a zâmbit la venirea la Paris, atacantul argentinian, care avea obiceiurile sale nu s-a acomodat la noua echipă PSG, iar rarele lui momente de bucurie au fost în timpul vizitelor la FC Barcelona sau când a fost convocat la naţionala Argentinei. VEZI MAI MULTE AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel