Bărbatul din Hunedoara care a trântit un copil de pământ, în zona unui loc de joacă, este acum acuzat de tentativă de omor. Inițial, acesta a fost acuzat de procuroruri de săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
Dosarul penal în care Alexandru C., în vârstă de 29 de ani, este cercetat pentru că a trântit în cap un copil, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Decizia vine după schimbarea încadrării juridice din lovire și alte violențe în tentativă de omor. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, Petru Șooș, potrivit Adevărul.
Alexandru C. se află în arest preventiv.