Bărbaţii români, LIDERI la consumul de alcool zilnic. Dr. Mihail Pautov: Un pahar de vin pe zi NU e benefic. Mit FALS
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie creată de George Becker, de la Pexels
Fotografie creată de George Becker, de la Pexels
Medicul Mihail Pautov a demontat un mit care circulă aproape ca un proverb în România: "Un pahar de vin pe zi e benefic pentru organism. Şi doctorul recomandă". 

"Recomandarea făcută de majoritatea medicilor (incluzându-mă şi pe mine, acum 3-4 luni) conform căreia este bine să bei un pahar de vin pe zi, este, din păcate, falsă; un mit. Acest mit vine din zeci de ani de studii restrânse care au analizat relaţia dintre alcool şi bolile cardio-vasculare, cum ar fi infarctul miocardic acut, hipertensiunea, dar şi diabetul zaharat; Aceste studii au dovedit că alcoolul consumat în moderaţie este un factor de protecţie pentru aceste boli.

Alcoolul este metabolizat în ficat, dar şi la nivelul mucoaselor care intră în contact cu alcoolul în acetaldehidă, un cunoscut cancerigen. Acetaldehida poate provoca cancer prin distrugerea ADN-ului și oprirea celulelor noastre de a repara aceste daune. Nu există limită minimă de siguranţă pentru un cancerigen. Un cancerigen este un cancerigen indiferent de cantitate", a scris dr. Mihail Pautov pe site-ul său.

Românii beau cel mai mult alcool zilnic 

Conform unui studiu realizat de Global Burden of Disease, cantitatea de siguranţă de alcool consumat este de... ZERO pahare pe săptămână. Cu toate astea, conform aceluiaşi studiu, bărbaţii români consumă, în medie, 8 pahare de alcool pe zi. 

"Studiul a găsit un risc mic de a muri de cancer, boli infecţioase sau tuberculoză la cei ce consumă alcool în moderaţie (consum moderat = 1 pahar de vin sau bere pe zi = 10-15g de alcool pur). Concret, în 100.000 de oameni analizaţi, consumatori a 1 pahar/zi, vor suferi 4 oameni pe an din cauza bolilor cauzate direct de alcool. Dar aceste riscuri cresc exponenţial odata cu creşterea consumului. Se adaugă 63 de oameni la consumul de 2 pahare pe zi respectiv 338 de oameni afectaţi la consumul a 5 pahare pe zi.

Asta nu înseamnă că dacă te îmbeţi de ziua ta şi de Revelion… vei muri. Acest studiu analizează consumatorii cronici de alcool. Totuşi, în lume mor 3 milioane de oameni din cauza alcoolului, anual. Adică 6 oameni pe minut. Şi 3 din 4 sunt bărbati, spune ultimul raport făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii", a mai precizat medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel