Bărbat ucis pentru o căpiţă de fân
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Un bărbat de 47 de ani a decedat după ce a fost lovit de două persoane în timpul unui conflict legat de o căpiţă de fân, agresorii fiind reţinuţi şi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, în urma unui apel la 112, mai multe echipe de poliţişti şi jandarmi s-au deplasat în Boldeşti Scăeni, unde au depistat trupul neînsufleţit al uni bărbat de 47 de ani care prezenta multiple leziuni, scrie Agerpres.

"Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana a fost chemată pentru a strânge fân la o adresă învecinată, apoi pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri legate de o căpiţă de fân, doi bărbaţi l-ar fi lovit cu un obiect contondent şi un obiect tăietor-înţepător în zona toracelui şi abdomenului, acesta decedând", precizează sursa citată.

La faţa locului s-au deplasat un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, poliţişti de la IJP Prahova şi un medic legist, care au efectuat cercetări, stabilind faptul că persoana decedată este victima unui omor. Agresorii au fost prinşi de poliţişti, procurorul de caz dispunând reţinerea acestora pentru 24 de ore, fiind prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel