Bărbat mort într-un incendiu izbucnit de la o ţigară, în Suceava
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Un bărbat din județul Suceava  a murit într-un incendiu care a izbucnit de la o țigară.

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Mihoveni, a murit într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa, cel mai probabil de la o ţigară, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, transmite Agerpres.

Sursa citată a precizat că incendiul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la o casă din satul Mihoveni, comuna Şcheia, iar la faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Suceava cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperişul casei, în hol şi într-o cameră de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuinţă şi la o magazie de materiale.

După localizarea flăcărilor, pompierii au pătruns în interiorul casei, unde au găsit trupul neînsufleţit al proprietarului, un bărbat în vârstă de 51 de ani. În incendiu au ars acoperişul casei, holul şi camera de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost jarul provenit de la o ţigară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel