Bărbat lovit cu tesla în cap şi învinuit că a spart cauciucurile unei maşini
Un bărbat a fost lovit de către un alt bărbat în zona capului cu o teslă. El este învinuit că ar fi spart anvelopele unei maşini ce aparţine bărbatului violent.
Jandarmii din Tulcea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de o femeie, care a reclamat faptul că vecinul ei a fost agresat de un alt bărbat şi sângerează în zona capului, au anunțat jandarmii.
”Jandarmii au identificat la faţa locului un bărbat, în vârstă de 56 de ani, care a declarat faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său, uitându-se la televizor, a observat un bărbat intrând în curtea sa, ulterior, intrând în casă şi lovindu-l în zona capului cu o teslă pe care o avea în mână. Când victima i-a cerut explicaţii, bărbatul a continuat să-l lovească în mai multe zone ale corpului, reproşându-i că îl bănuieşte de faptul că i-a spart anvelopele de la maşina sa”, se arată într-un comunicat de presă.
Victima a primit îngrijiri medicale
Bărbatul a primit îngrijiri din partea unui echipaj medical ajuns imediat la faţa locului, iar bărbatul reclamat a fost identificat de jandarmi, însă fiind întrebat de cele întâmplate, acesta a refuzat orice cooperare cu forţele de ordine.
Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului în cauză actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, aducând la cunoştinţa persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii penale prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News