Bărbat găsit mort într-o ambarcaţiune, la malul Dunării
Un bărbat a fost găsit mort într-o ambarcațiune aflată la malul Dunării. Polițiștii au deschis o anchetă și fac cercetări în acest caz.
Poliţiştii fac cercetări, după ce un pescar a anunţat, prin 112, că a găsit un bărbat mort într-o ambarcaţiune acostată la malul Dunării, în dreptul localităţii Comasca.
"În dimineaţa zilei de marţi a fost primit un apel pe 112 prin care un pescar din localitatea Comasca, judeţul Giurgiu, anunţa că un bărbat dintr-o ambarcaţiune acostată la aproximativ trei metri de mal pare decedat. La faţa locului s-au deplasat echipaje de la Poliţia Transporturi şi specialişti criminalişti din cadrul IPJ Giurgiu care efectuează cercetări cu privire la condiţiile şi cauzele care au dus la decesul bărbatului", a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.
Ea a afirmat că este vorba de un bărbat din municipiul Giurgiu, cu vârsta de aproximativ 70 de ani, care nu prezenta urme de violenţă pe corp.
În interiorul ambarcaţiunii, care era una cu cabină acoperită, a fost găsită o butelie şi miros puternic de gaze, scăpările de gaze putând fi cauza probabilă care a dus la decesul bărbatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News