Data publicării:

Bărbat din Vâlcea, evacuat de poliţişti din locuinţă după ce şi-ar fi agresat concubina

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii din comuna Prundeni au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva unui bărbat de 51 de ani din comuna Scundu, după ce iubita l-a reclamat că ar fi agresat-o fizic, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Vâlcea. 

Potrivit sursei citate, ordinul de protecţie este valabil timp de cinci zile, bărbatul fiind evacuat din locuinţa pe care o împărţea cu concubina sa şi obligat să păstreze o distanţă de minim 200 de metri faţă de aceasta. 

"La data de 9 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Prundeni au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Scundu cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni fizice comisă de concubinul său, un bărbat de 51 ani. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra femeii", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea 

Pe numele presupusului agresor a fost întocmit dosar penal pentru violenţă în familie. 

În primele trei luni ale acestui an, poliţiştii vâlceni au emis 68 de ordine de protecţie provizorii, Vâlcea fiind printre judeţele cu cele mai multe asftel de intervenţii pentru protecţia victimelor violenţei domestice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel