Data publicării:

Bărbat care arunca benzină într-un bloc din Craiova şi pe trecători, ridicat de Poliţie

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat care arunca cu benzină într-un bloc din Craiova şi pe persoanele care treceau prin acea zonă a fost imobilizat şi ridicat, marţi, de poliţişti, informează IPJ Dolj.

Conform sursei citate, două persoane au suferit arsuri.

"În jurul orei 16.00, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat aruncă cu benzină într-un bloc din Craiova, dar şi pe persoane care trec prin zona respectivă. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliţie precum şi luptători SAS, care au reuşit să pătrundă în apartamentul în care acesta se afla, situat la etajul 2 al blocului. Cel in cauza a fost imobilizat, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 32 de ani, din Craiova", precizează IPJ Dolj.

Bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei pentru cercetări şi stabilirea măsurilor legale ce se impun. 

"Două persoane ar fi suferit arsuri că urmare a acţiunilor săvârşite de cel în cauză. La intervenţie au participat şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj, precum şi pompieri din cadrul ISU Dolj", mai informează IPJ Dolj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel