Bărbat bănuit că și-a ucis tatăl la locul de muncă, în Constanța
Un bărbat este bănuit că și-ar fi ucis tatăl, în urma unui conflict ce a avut loc într-o societate comercială din Constanța.
Se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor după ce duminică, 6 februarie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției 4 au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Constanța, are loc un conflict spontan între două persoane.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 38 de ani l-ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înțepător, pe tatăl său de 66 de ani. Un echipaj medical ajuns la fața locului a declarat, în cele din urmă, decesul victimei.
Fiind bănuit de comiterea faptei, bărbatul de 38 de ani a fost încătușat și condus la sediul poliției pentru audieri.
Cei doi lucrau la societatea comercială în incinta căreia a avut loc conflictul încheiat tragic, potrivit replicaonline.ro.
Sursa citată precizează că apelul la 112 ar fi fost efectuat chiar de agresor, care s-a predat.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Tribunalul Constanța.
Tot duminică, un marinar a fost înjunghiat la bordul unei nave, în Portul Constanța
În cursul zilei de duminică, 6 februarie, un alt eveniment nefericit a avut loc în Constanța. Un marinar de 33 de ani a fost înjunghiat la bordul unei nave (Turcia), ce se afla în port.
În acest caz, victima ar fi fost înjunghiată de către un alt membru al echipajului. Marinarul a fost adus la mal cu ajutorul salvatorilor din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), la cererea MRCC. Ulterior, el a fost preluat de cadrele medicale și transportat la spital, informează replicaonline.ro.
Marinarul a ajuns la spital în stare conștientă. Cercetările continuă.
VEZI ȘI: La Hunedoara, un bărbat a fost arestat după ce şi-a înjunghiat fiul
Un bărbat de 58 de ani, din municipiul Brad, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat fiul cu un cuţit în partea dreaptă a toracelui, pe fondul unei altercaţii apărute între cei doi, a informat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Victima, în vârstă de 26 de ani, s-a prezentat la spitalul municipal din Brad pentru îngrijiri, medicii fiind cei care au anunţat Poliţia, conform Agerpres. Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News