Data publicării:

Bărbat arestat după ce o femeie a sunat la Urgenţe şi... a comandat o pizza

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie creată de Rosemary Ketchum, de la Pexels
Fotografie creată de Rosemary Ketchum, de la Pexels

Un bărbat a fost arestat, după ce femeia pe care o hărţuia a sunat la urgenţe, dar s-a prefăcut că îşi comandă o pizza. 

Dispecerul care a răspuns apelului a înţeles că ceva este în neregulă, aşa că i-a pus femeii întrebări la care să răspundă cu Da sau Nu, transmite Poliţia din North Yorkshire. Astfel, poliţiştii au putut afla că femeia se află într-un autobuz, dar şi că este în pericol din cauza unui bărbat. 

Poliţiştii au reuşit să localizeze autobuzul şi să intervină. Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Leeds, Marea Britanie, a fost arestat. Ulterior, acesta a fost eliberat, dar femeia a primit o escortă. 

"Toţi cei implicaţi au făcut o treabă excelentă. Asta ne-a permis să intervenim rapid şi să îi oferim siguranţă unei femei vulnerabile. Sunt conştient că oamenii folosesc în străinătate tehnica asta, a comandatului de pizza, dar nu ţin minte să se fi întâmplat la noi până acum", a declarat inspectorul Dan Spence, de la Poliţia din North YorkShire, conform news.sky.com.

"Cu toate astea, e mai bine să îi spunem operatorului de la urgenţe ce vrem, dacă putem, chiar şi dacă şoptim. Uneori s-ar putea să ne roage să tuşim sau să ne jucăm cu cheile, ca răspuns la întrebări. Operatorul de la urgenţe va încerca să comunice mereu cu întrebări simple. Dacă nu puteţi vorbi, ascultaţi cu atenţie întrebările şi instrucţiunile operatorului, ca să vedem ce tip de ajutor este necesar", a mai transmis Poliţia. 

Un hoț a atacat o femeie cu un ciocan într-o stație de metrou din New York. Cum a fost prins

Poliția din New York a arestat un bărbat care ar fi lovit o femeie în cap de mai multe ori, cu un ciocan, înainte de a o jefui, într-o stație de metrou din New York, potrivit Departamentului de Poliție din New York (NYPD).

Poliția a declarat la finalul lunii februarie că femeia în vârstă de 57 de ani a fost agresată în stația de metrou Queens Plaza în jurul orei 23:00, de un bărbat cu o înălțime de peste 2 metri, purtând o jachetă închisă la culoare, blugi și un ciocan în mână. Femeia a rămas sângerând și cu multiple fracturi craniene în urma atacului, pe care poliția l-a descris ca fiind un atac brutal și neprovocat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel