Insotit de Prima Doamna Michelle si cele doua fiice, Malia si Sasha, el efectueaza aceasta vizita cu un dublu obiectiv: o intalnire cu poporul cubanez si o consolidare a spectaculoasei apropieri angajate la sfarsitul lui 2014 cu aceasta Cuba a lui Raul Castro, potrivit ziare.com.
Promotorul dialogului in diplomatie, presedintele american - care va efectua dupa aceea o vizita in Argentina - vrea totodata sa refaca imaginea tarii sale in America Latina, umbrita de anii de interventionism in aceasta curte din spate.
In aceasta optica, fostul inamic cubanez constituie simbolul perfect al unei noi relatii cu continentul, iar la finalul celui de-al doilea sau mandat Obama vrea o avansare cat mai puternica in acest dosar, cu scopul de a complica si mai mult orice eventuala intoarcere, indiferent cine-l va succeda in 2017.
Acest obiectiv a determinat Casa Alba sa decreteze, in ultimele luni, o serie de masuri vizand o relaxare a embargoului impus Cubei incepand din 1962, a carui ridicare totala depinde de Congres.
Lantul hotelier Starwood a anuntat sambata seara ca a obtinut unda verde din partea Departamentului Trezoreriei sa deschida doua hoteluri la Havana, devenind astfel prima multinationala americana care se instaleaza in Cuba de la Revolutia lui Castro, in 1959.
[citeste si]
Momentul culminant al vizitei presedintelui american va fi discursul pe care-l va sustine marti, intr-un mare teatru din Havana, in fata camerelor de filmare ale televiziunii cubaneze.
Barak Obama a obtinut de la regimul cubanez sa se intalnească cu disidenti, marti, si a avertizat ca va evoca "in mod direct" drepturile omului cu Raul Castro, care i-a succedat la putere fratelui sau, Fidel, in urma cu aproape zece ani.
În contextul in care numerosi cubanezi - care au trait debarcarea ratata din Golful Porcilor, in 1961, si criza rachetelor din 1962 - aceștia inca nu-si dau seama ca imposibilul va deveni posibil.
Ministrul cubanez de Externe a amintit joi, intr-o alocutiune, pe un ton ferm, ca Havana nu este dispusa sa evoce teme care tin strict de suveranitatea tarii.
"Nimeni nu poate pretinde ca tara sa renunte la vreunul dintre principiile sale (...) pentru a avansa catre normalizarea" relatiilor cu Statele Unite, a subliniat el.
Vizita din scurt a presedintelui venezuelean Nicolas Maduro, vineri si sambata, la Havana, le-a trimis alt mesaj americanilor: al solidaritatii neclintite a Cubei fata de aliatul sau socialist, mereu pregatita sa recurga la retorica antiimperialista.
Inainte sa plece din Cuba catre Buenos Aires, marti dupa-amiaza, Obama urmeaza sa asiste la un meci de baseball intre selectionata nationala a Cubei si echipa Tampa Bay Rays, din Major League Baseball (MLB).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile