Bani pentru Rabla Clasic și Rabla Plus 2023. Neculaescu: Am văzut un interes al românilor pentru mașinile electrice și hibride
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu a vorbit despre alocările pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus.

Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a vorbit despre alocările pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, prin prisma interesului acordat de români, anul trecut, pentru mașinile hibrid sau plug-in:

„Programul Rabla Clasic este cel mai vechi program derulat de Administrația Fondului pentru Mediu. Am ajuns la al 19-lea an de când administrația îl finanțează. Dai o rablă la schimb, primești un voucher și te duci să-ți cumperi o mașină nouă. Din ceea ce am observat din derularea acestui program pe parcursul anului trecut, în momentul în care am venit și cu Programul Rabla Plus, cel destinat mașinilor electrice sau hibride plug-in, am văzut o tendință a românilor de a se duce mult mai mult în zona acestora decât în zona de mașini clasice.

Ca urmare a acestui lucru, anul acesta, Programul Rabla Clasic va avea un buget cu aproximativ 10% mai mic decât cel de anul trecut, dar Programul Rabla Plus va avea un buget cu 15% mai mare decât anul trecut“, a spus Laurențiu Neculaescu.

CITEȘTE ȘI     -    Cât costă un „plin“ la Dacia Spring, în 2023, dacă încarci la priza de acasă

„Deci încurajați cumpărarea de autovehicule hibrid sau plug-in“, a completat Bogdan Chirieac.

„Clar asta încurajăm! Înseamnă mai puține emisii de dioxid de carbon în atmosferă, înseamnă sănătate și o viață mai bună! Anul trecut, când programele au pornit împreună, pentru Rabla Plus banii s-au terminat în câteva ore, iar pentru Rabla Clasic, bugetul alocat s-a consumat în câteva luni. Este foarte mare interesul românilor în zona de mașini electrice“, a mai spus Laurențiu Neculaescu.

CITEȘTE ȘI     -     Tot ce trebuie să știi în legătură cu încărcarea mașinilor electrice

Laurențiu Neculaescu a mai vorbit, la DC News, și despre Programul Casa Verde, în cadrul căruia Administrația Fondului pentru mediu va investi în următorii trei ani în 200.000 de sisteme de panouri fotovoltaice.

„Am avut discuții cu Ministerul Mediului, pentru că suntem în coordonarea acestui minister, în care am stabilit ca anul acesta să fie primul an din următorii trei în care intenționăm să finanțăm în jur de 200.000 de sisteme de panouri fotovoltaice“, a spus Neculaescu despre acest program.

CITEȘTE ȘI     -    EXCLUSIV  Neculaescu: Toate primăriile care vor bani pentru iluminat public pot aplica la AFM / Chirieac: Ținând seama că în 2024 sunt alegeri, cred că mulți primari vor fi interesați

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel