Bani pentru copii prin Programul Centenar Junior
Guvernul oferă sprijin financiar pentru copii. Este vorba despre programul Junior Centenar.
După vârsta de 18 ani, tinerii pot beneficia de banii strânși în contul deschis de stat la Trezoreria Sectorului. Există doar o condiție: părinții să depună lunar minim 100 de lei.
Programul Centenar Junior a fost lansat în 2019 şi constă într-un cont deschis automat la Trezoreria Statului cu CNP-ul fiecărui minor. În situația în care părintele, bunicul sau oricare alt apropiat al copilului contribuie cu cel puţin 1200 de lei anual, adică 100 de lei pe lună, la finalul anului statul mai adaugă în cont o primă de 600 de lei şi o dobândă de 3% din soldul contului.
Banii pot fi depuși la casieriile Trezoreriilor de stat, la poștă sau online prin virament bancar, menționând CNP-ul copilului. Spre exemplu, începând să economisim lunar câte 100 de lei de la nașterea copilului, totalul depunerilor în cont ar ajunge la aproximativ 22.000 de lei în timp. Astfel, suma pe care minorul ar putea să o retragă la vârsta majoratului, cu bonusurile acumulate, ar fi aproape de 40.000 de lei, adică de două ori mai mult, cu un randament de 6,2%.
După ce sumele sunt depuse la Trezorerie, acestea rămân blocate și nu pot fi accesate până când copilul împlinește 18 ani. Conform textului noii Ordonanțe de Urgență a Guvernului, se menționează că sumele acumulate pot fi retrase doar în situații în care minorul este grav bolnav (fără a defini clar ce înseamnă acest lucru) sau în caz de deces. În situații excepționale în care retragerea banilor are loc mai devreme, suma retrasă va include dobânda și primele calculate și incluse în total.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News