"Guvernul PNL demarează un proiect pilot, cu bani europeni, pentru combaterea șomajului din zonele miniere și industriale. Am lansat astăzi public un prim apel pentru folosirea a 2 milioane de euro din fonduri europene, printr-un program pentru ocuparea șomerilor și persoanelor inactive din Valea Jiului.
Programul va aduce un sprijin concret pentru cei aproximativ 1560 de șomeri din această zonă, dar și pentru alte categorii de persoane. Astfel, 2 milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiți în beneficiul a 2000 de persoane vulnerabile și vor permite eradicarea în totalitate a șomajului din zona Petroșani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni și Uricani. Următoarele proiecte de combatere a șomajului vor viza alte 7 regiuni, cu peste 1 milion de beneficiari", a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Nu este singurul program cu bani europeni
"Programul anunțat astăzi se alătură celui de screening împotriva unor boli oncologice și a hepatitelor B și C, prin care au fost alocate peste 103 milioane de euro către 1 milion de beneficiari.
Ne propunem ca, până la finalul anului 2020, să atragem 2,8 miliarde de euro și să continuăm programele cu bani europeni. Această sumă reprezintă o creștere de 32,52% față de un risc de decomitere de 2,15 miliarde de euro.
În noiembrie 2019, am preluat guvernarea cu un risc de decomitere de aproape 600 milioane de euro. În mai puțin de 2 luni, am reușit să recuperăm toți banii europeni amenințați cu dezangajarea, plus încă 467 milioane de euro. Astfel, la finalul anului 2019, am trimis spre decontare 1 miliard de euro.
În exercițiul financiar viitor, România are la dispoziție aproximativ 41 miliarde de euro. Intenționăm ca, în maximum 4 luni, să pregătim infrastructura instituțională pentru a intra în anul următor, 2021, cu proiecte mature.", a mai scris vicepremierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro