Data publicării:
Bani de la stat pentru montarea de garduri electrice în zonele tranzitate de urşi
Puteţi primi 15 000 lei dacă locuiţi în zone montane din România unde îşi fac apariţia urşii.
Persoanele din mai multe judeţe ale ţării pot primi 15.000 de la stat, iar firmele până la 50.000 de lei, dacă au suferit unele pagube. Iată despre ce este vorba, anunță Antena3. Cele mai recente cifre arată că în pădurile din România mai trăiesc în prezent între 7500 şi 8000 de urşi bruni. Cei mai mulți au fost înregistrați în judeţele Braşov, Harghita, Prahova, Argeş şi Bacău.
Iniţiativă după înmulţirea atacurilor "urşilor tomberonari"
Statul anunţă că va finanţa proprietarii cu 15.000 de lei pentru a monta garduri electrice, în zonele în care urșii îşi fac apariţia destul de curând. Planul Guvernului vine după ce a crescut considerabil numărul atacurilor date de animalele sălbatice, inclusiv a victimelor şi a pagubelor.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a transmis că din Fondul pentru Mediu vor fi finanţate sisteme de protecţie împotriva urşilor, persoanele fizice, asociaţiile, persoanele juridice sau instituţiile publice putând beneficia de sume pornind de la 15.000 de lei pentru montarea de garduri electrice în zonele unde animalele îşi fac apariţia frecvent. Pentru acordarea ajutorului dat de minister se va lua în calcul numărul atacurilor, valoarea pagubelor şi densitatea numărului de urşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News