Bancnotele de 500 și de 200 de euro rămân în circulație. Lămuriri de la BCE
Banca Central Europeană (BCE) dezminte informațiile potrivit cărora bancnotele de 500, respectiv 200 de euro vor fi retrase din circulație
„ A fost adus în atenția noastră, faptul că circulă știri false conform cărora Europol sau autoritățile europene ar fi decis retragerea din circulație a bancnotelor de 500 si 200 de euro. Aceste știri sunt false”, se arată în comunicatul emis de BCE.
BCE a confirmat menținerea emiterii bancnotei de 200 de euro. Cât privește bancnotele de 500 de euro, producția acestora a fost întreruptă de către Banca Central Europeană încă din 2016.
Este important de subliniat că acest fapt nu înseamnă că bancnotele de 500 de euro nu mai pot fi folosite în zona euro. Mai exact, toate bancnotele euro pot fi schimbate în orice moment la orice bancă centrală națională din zona euro. Atât BCE, cât și băncile centrale naționale din zona euro sunt responsabile pentru emisia bancnotelor euro. Prin urmare, bancnota de 200 de euro rămâne în producție și continuă să circule. Aceasta își păstrează caracterul legal în zona euro. „ Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale din zona euro sunt responsabile de emiterea bancnotelor euro. Bancnota de 200 de euro rămâne în producție și în circulație și are un caracter legal în zona euro”. se mai precizează în comunicat.
Bancnota de 500 de euro a fost scoasă din producție definitiv în 2018
Bancnotele de 500 de euro au o pondere de 30% din totalul bancnotelor aflate în circulație. Consiliul guvernatorilor BCE au stopat emiterea bancnotelor de 500 de euro ca urmare a faptului că ar favoriza activitățile ilicite. Producția a fost stopată definitiv în 2018, moment la care a fost planificată introducerea bancnotelor de 100 respectiv 200 de euro din seria „Europa”. Banca Centrală Europeană a accentuat că bancnota de 500 de euro continuă să fie un mijloc de plată și de tezaurizare relevant.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News