Data publicării:

Banca de alimente a Bucureștiului, cea mai mare din România, prinde contur!

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Gabriela Firea
Gabriela Firea

Încep lucrările la Centrul Municipal Lira - complexul care va cuprinde Banca de Alimente, Cantina Socială, Centru de Asistență pentru Mamă și Copil și reintegrare socio - profesională.

Primarul General, Gabriela Firea, a avut astăzi o ședință de lucru cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, pentru a verifica stadiul lucrărilor de implementare a obiectivului de investiții Centrul Municipal Lira - complexul de servicii sociale care va cuprinde o Bancă de Alimente, Cantină Socială, Centru de Asistență pentru Mamă și Copil și Reintegrare socio - profesională.

Până în prezent s-a elaborat studiul de fezabilitate, s-au efectuat procedurile de achiziție privind proiectarea și execuția, iar în momentul de față s-a dat ordinul de începere al lucrărilor de proiectare. După finalizarea acestei etape, se vor depune toate documentele necesare obținerii avizelor și autorizației de construcție, apoi vor începe lucrările efective de edificare a Complexului.

"Centrul Municipal Lira reprezinta o premiera pentru Capitala Romaniei si va oferi o gamă larga de servicii sociale. Astfel, avem in vedere sa raspundem nevoilor persoanelor expuse riscului de marginalizare socială, respectiv: Bancă de Alimente (Bucurestiul fiind singura capitala europeana care nu are o astfel de banca de alimente), Cantină Socială, Servicii mobile de acordare a hranei – masă pe roți, Centru de formare profesionala, Centru de zi pentru copiii cu dizabilitati, Centru de zi pentru adultii cu dizabilitati, Centru de Asistență pentru Mama și Copil și Reintegrare socio – profesională, destinat victimelor violenței în familie si spatii de cazare (tip garsoniera) pentru persoanele defavorizate. Proiectul este finantat din bugetul propriu al Municipiului București prin DGASMB, iar valoarea totala a investiției realizată de către Primăria Capitalei este de aproximativ 15,4 milioane euro. Conform estimarilor constructorului, Centrul Municipal Lira va fi realizat in 12 luni de la ordinul de incepere al lucrarilor", precizează Gabriela Firea. 

Acces gratuit la alimente pentru persoanele defavorizate

 

Edilul Șef a mai explicat că prin intermediul Băncii de alimente se va facilita accesul gratuit al persoanelor defavorizate din Municipiul București la alimentele puse la dispoziție de către retaileri și producători, (alimente care nu mai pot fi comercializate, dar sunt încă potrivite consumului), cantina sociala va avea 200 de locuri/serie, iar in centrul de formare profesionala vor fi organizate cursuri de calificare destinate persoanelor defavorizate, cum ar fi șomeri de lungă durată, tineri care părăsesc sistemul de protecție al copilului, victime ale violenței domestice, mame cu copii mici si nivel scăzut de calificare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel