Data publicării:

Banca Centrală Europeană, replică în disputa cu Curtea Constituțională a Germaniei

Autor: Val Vâlcu
WhatsApp

Banca Centrală Europeană nu se teme de decizia Curții Constituționale a Germaniei.

Banca Centrală Europeană este încrezătoare că decizia Curţii Constituţionale a Germaniei, care a cerut BCE să justifice dacă achiziţiile sale de obligaţiuni sunt în conformitate cu mandatul, nu restricţionează activităţile sale, a afirmat luni Philip Lane, membru al Comitetului executiv al BCE, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais, transmite DPA.

'Suntem siguri că tot ceea ce facem este în conformitate cu mandatul nostru. Şi vom face ceea ce trebuie să facem pentru a ne îndeplini mandatul', a declarat Philip Lane. Obiectivul principal al BCE este menţinerea stabilităţii preţurilor în zona euro, obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu fiind o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Prin achiziţionarea de bonduri guvernamentale, BCE caută să ţină sub control inflaţia.

În cazul în care BCE nu poate dovedi că achiziţiile sale de active nu încalcă tratatele europene, Banca Centrală a Germaniei trebuie să înceteze să mai cumpere obligaţiuni guvernamentale în cadrul programului de relaxare cantitativă demarat de BCE, au decis în 5 mai judecătorii Curţii Constituţionale a Germaniei, o decizie cu implicaţii incerte asupra viitorului programului BCE. Decizia judecătorilor de la Karlsruhe se referă la obligaţiunile suverane în valoare de mii de miliarde de euro pe care BCE le-a achiziţionat începând din 2015.

Încă din 2017, judecătorii Curţii Constituţionale a Germaniei au ridicat unele obiecţii faţă de participarea Bundesbank la o parte a programului de achiziţii de active, cunoscut sub denumirea de Public Sector Purchase Program (PSPP), care, în opinia judecătorilor, ar putea însemna angajarea băncii centrale în finanţarea directă a guvernelor, lucru pe care BCE nu are voie să îl facă. 'Suntem o bancă centrală independentă. BCE este o instituţie unică, cu 19 state membre. Uneori, se ivesc dificultăţi. Dar faptul că cele 19 state se urmăresc cu atenţie ajută de asemenea la asigurarea independenţei BCE', a declarat Lane. Acesta a adăugat că politica fiscală a zonei euro afectează toate nivelurile economiei, de la afacerile private la bugetele statelor. 'Să nu uităm că în trecut, în circumstanţe diferite, BCE a trebui să ia decizii care nu erau acceptate de toată lumea, inclusiv de guverne, cum ar fi majorarea ratelor dobânzilor. Deci independenţa noastră este crucială pentru a ne îndeplini mandatul', a explicat oficialul BCE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel