Banala friptură poate avea un gust complet diferit cu următoarea REȚETĂ
Banala friptură poate căpăta un gust complet diferit cu puțină imaginație.
Pentru rețeta de friptură cu sos de ardei, ai nevoie de:
un mușchiuleț subțire de porc
puțin cimbru
sare
piper
ulei
pentru sos:
2 ardei grași de culori diferite
o ceapă
2 linguri sos de roșii
2 linguri de zahăr
o lingură sos de soia
1/2 linguriță amidon
3 linguri oțet balsamic
2 lingurițe ulei
Mod de preparare
Carnea se unge cu amestec de ulei, cimbru, sare și piper. Se așază într-o tavă de cuptor, se toarnă puțină apă și se lasă la cuptor pentru 20 de minute.
Între timp, ceapa și ardeii tăiați fâșii se călesc în ulei, nu foarte mult, notează retetepractice.ro. Se adaugă zahărul, sosul de roșii, sosul de soia, amidonul și oțetul. Se lasă la fiert cinci minute. Carnea se servește alături de sosul de ardei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News