Balul Bobocilor Cluj. Școala neagă orice implicare
Conducerea Colegiului Tehnic de Comunicaţii 'Augustin Maior', a negat, miercuri, implicarea şcolii în organizarea şi derularea unui 'Bal al bobocilor' în cadrul căruia ar fi avut loc un incident, cu tentă sexuală, între elevi.
Potrivit unui comunicat transmis de IŞJ Cluj, directoarea colegiului, Angela Roşca, susţine că şcoala nu a organizat şi nu organizează astfel de manifestări nici în şcoală, nici în afara ei, având în vedere dificultatea asigurării securităţii elevilor într-un mediu privat (evenimentul petrecându-se într-un local - n.r.).
"Şcoala nu şi-a asumat în niciun fel evenimentul, nefiind promovat la nivelul unităţii. În mediu privat, profesorii instituţiei nu au participat la un eveniment de genul 'Balul bobocilor' ", se arată în comunicat.
Potrivit aceleiaşi surse, printr-o adresă transmisă unităţilor de învăţământ încă din 2015, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj le-a reamintit conducerilor unităţilor de învăţământ că este responsabilitatea acestora să verifice toate aspectele legate de desfăşurarea unui eveniment al şcolii într-o altă locaţie decât cea a unităţii, atunci când aprobă o astfel de manifestare.
În mediul on-line au fost postate recent, de către o elevă care preciza că este din Cluj, fotografii de la un bal al bobocilor în care se pot vedea câteva fete, stând în genunchi în faţa unor scaune pe care erau aşezaţi băieţi care ţineau banane între picioare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News