Data publicării:

Baletul “Prințul Crab”, premieră la Opera Comică pentru Copii

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Duminică, 18 iunie, de la ora 18:00, Opera Comică pentru Copii îi invită pe cei mici la baletul “Prințul Crab”, ultima premieră din stagiunea 2016-2017.

Duminică, 18 iunie, de la ora 18:00, Opera Comică pentru Copii îi invită pe cei mici la baletul “Prințul Crab”, ultima premieră din stagiunea 2016-2017. Spectacolul este creat în colaborare cu Școala de Balet Jaqueline, fiind a doua producție realizată prin parteneriatul dintre cele două instituții, după baletul “Frumoasa Vasilisa”.

“Acest spectacol creat împreună cu micii artiști talentați ai Școlii de Balet Jaqueline este cel mai frumos dar pe care îl putem face publicului nostru tânăr, căruia îi mulțumim că ne-a fost alături pe parcursul celei mai bogate stagiuni a Operei Comice pentru Copii. Din octombrie 2016 și până acum, înainte de vacanța mare, peste 90 000 de copii și părinți ne-au trecut pragul și s-au bucurat de cele peste 400 de spectacole și evenimente deosebite pe care echipa de artiști, coregrafi și regizori ai OCC le-a creat special pentru ei. Între 1 și 9 iulie vă invităm cu mic, cu mare să sărbătorim împreună muzica în cadrul festivalului <> la Opera Comică pentru Copii și la Ateneul Român. Apoi, ne dăm întâlnire la toamnă, în noua stagiune, cu multe surprize și spectacole de excepție!”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

“Prințul Crab” aduce în fața spectatorilor mici și mari peste 60 de copii cu vârste între 3 și 10 ani, elevi ai Școlii de Balet Jaqueline. Cu ajutorul muzicii, al costumelor și al coregrafiei deosebite, ei spun povestea prințului vrăjit de o zână să devină crab și să se transforme din nou în om doar prin sacrificiul unei fete care să îl iubească necondiționat și să fie gata să își dea viața pentru el.

O incursiune în lumea fascinantă a poveştilor pentru copii din însorita Italie, cu prinţese, prinţi, pescari, zâne și vietăţi ale mării, care trăiesc împreună într-o lume în care fantasticul se îmbină cu realitatea. Curajul, curiozitatea, recunoştinţa, prietenia şi, bineînţeles, dragostea sunt valorile personajelor din această poveste senină pe care vă invit s-o savuraţi în pragul vacanței de vară”, a declarat Jaqueline Bratu, regizorul și coregraful spectacolului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel