Conflictul a avut loc în contextul în care Gabriel Mutu, care este preşedinte interimar al PSD Bucureşti, a anunţat miercuri că organizaţia a decis retragerea sprijinului politic lui Aurelian Bădulescu pentru funcţia de viceprimar al Capitalei.
"Astăzi dimineaţă, având în vedere decizia Comitetului Executiv al PSD Bucureşti de ieri şi faptul că i-am demonstrat, deşi argumentele dumnealui au rămas undeva în spate, că nu mi s-a permis accesul să-mi pot susţine cauza, colegii de la organizaţia PSD Bucureşti au înţeles să nu susţină demersul dumnealui de a semna iniţiativa pe care acesta a depus-o în plenul şedinţei, din care rezulta retragerea sprijinului meu din funcţia de viceprimar.
Trebuie reţinut faptul că între consilierii noştri generali există un grup restrâns care nu susţine această cauză, motivată de anumite interese, motiv pentru care, îngrijorat de faptul că nu reuşeşte să izbutească cu instrumentele pe care le-a avut în CEx, dumnealui s-a gândit să vină şi să facă presiune pe consilierii generali, astfel încât aceştia să semneze iniţiativa pe care a înaintat-o şi depus-o la Consiliu astăzi, deşi i s-a explicat că nu este statutar", le-a relatat Aurelian Bădulescu jurnaliştilor.
Bădulescu a precizat că între el şi Gabriel Mutu au fost violenţe
"În interiorul camerei de grup, acesta (Gabriel Mutu - n.r.) a început să facă presiuni asupra consilierilor generali, arătându-le acea hotărâre goală de rezultat. (...) În faţa lipsei de argument juridic, în contradictoriu cu mine pe elemente de drept şi de statut, acesta a înţeles să arunce asupra mea cu o sticlă plină cu apă, lovindu-mă în zona feţei, moment în care a trebuit să reacţionez, în sensul în care mi se pare că am reacţionat fără să mă temperez, în sensul în care m-am apărat. Acolo a ieşit o încrâncenare, un clinci din care fiecare a înţeles ce a înţeles", a explicat Bădulescu. Întrebat dacă s-au bătut, Bădulescu a spus: "Mai pe româneşte - da".
Vezi şi: Buget 2019. Ce-l aşteaptă pe Teodorovici în Parlament
Bătaie între primarul Mutu și Bădulescu la primărie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol