Comunităţile române din diaspora 'nu vor mai fi, practic, luate în seamă', a afirmat, luni, senatorul liberal Viorel Badea, după audierea Nataliei Intotero, ministru propus pentru Românii de Pretutindeni. Parlamentarul a susţinut că această audiere a fost 'transpunerea, în fapt, a poemului 'Moartea căprioarei.
'Din acest moment, comunităţile române din diaspora nu vor mai fi practic luate în seamă', a declarat senatorul. El s-a referit şi la proiectul Muzeului Românilor de Pretutindeni prezentat de ministrul propus.
'Pentru Muzeul pentru Românii de Pretutindeni nu există niciun buget alocat', a afirmat el, amintind că există, în acest moment, un spaţiu alocat de către Primăria Capitalei pentru Muzeul Holocaustului. Badea a spus că, din punctul său de vedere, este 'cel puţin la fel de important', să se trezească 'în conştiinţa naţională necesitatea de a face public ceea ce s-a întâmplat cu românii plecaţi în diapora'.
Multă vorbărie, puţin conţinut
La rândul său, deputatul USR Matei Dobrovie a susţinut că discuţiile nu au avut 'conţinut'.
'Am asistat la foarte multă vorbărie şi foarte puţin conţinut', a spus Dobrovie. În opinia sa, 'unele măsuri care sunt luate acum de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni nu sunt în practică foarte fezabile'.
[citeste si]
Natalia Intotero, propusă ministru pentru Românii de Pretutindeni, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. S-au înregistrat 15 de voturi 'pentru', 10 'împotrivă' şi două abţineri. Natalia Intotero a spus, la audieri, că printre priorităţile sale se numără crearea unui Muzeu al Românilor de Pretutindeni, dar şi sprijinirea programelor legate de Centenarul Marii Uniri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024