Data publicării:

Badea, despre acuzele că ar fi luat bani de la Roșia Montană

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mircea Badea antena3.ro
Mircea Badea antena3.ro

Mircea Badea a explicat, marți seara, că dacă în pauzele de publicitale ale emisiunii sale sunt prezentate spoturi pentru proiectul minier de la Roșia Montană, nu înseamnă automat că el a primit bani pentru a expune o opinie, de asemenea, favorabilă acestui proiect.

Realizatorul tv consideră că proiectul Roșia Montană este foarte important pentru oamenii din zona respectivă, însă nu ascunde faptul că pe el nu îl interesează foarte mult.

"Subiectul mi se pare împănat de prea multă prostie, iar pe mine unul mă epuizează energetic. Proiectul Roşia Montană există din anul 1995. Eu fac televiziune din '93 şi am vorbit despre acest subiect de foarte multe ori. Nu mi-am schimbat opinia în aceşti 18 ani. Nu mă interesează foarte tare(...). Eu nu trăiesc la Roşia Montană. Nu sunt isteric nici pe probleme de mediu, nici pe probleme de exploatare", și-a început Mircea Badea expunerea.

"În ultimele două săptămâni, remarc o agresivitate vecină cu demenţa şi cu ticăloşia. Există nişte forme de viaţă care se revendică ecologişti. Au aflat şi ei pe 28 august de proiectul Roşia Montană şi a început o isterie... că vin cianurile în nasul nostru. Treaba oricui să facă orice doreşte... Dar unii dintre oamenii care peste noapte au dobândit un punct de vedere se manifestă foarte agresiv", a continuat el, citat de antena3.ro.

Banii pentru publicitate nu cumpără opinia

"Ei zic aşa: suntem împotriva proiectului Roşia Montană şi tu, Badea... şi tu, Gâdea, dacă nu faceţi ca noi înseamnă că sunteţi nişte vânduţi. Când văd ticăloşia asta, nu sunt dispus să mai tolerez nimic. (...) Toţi invocă spoturile alea la Roşia Montană pe care le vedeţi la televizor, în pauzele de publicitate. Rostul pauzei publicitare în televiziunea comercială este să ofere un spaţiu bine determinat de copertele de publicitate celor care doresc să îşi facă cunoscut anunţul. O televiziune vinde expunere pe bani (...). Publicitatea nu cumpără opinia. Opinia mea în legătură cu acest proiect (Roşia Montană -n.r.) este aceeaşi de 18 ani, nu a suferit modificări", a adăugat realizatorul emisiunii "În gura presei".

Diferențele față de acum un an

Mircea Badea susține că felul în care se manifesta preşedintele României, în urmă cu un an, atrăgea numeroase semne de întrebare, dar la vremea respectivă reacția publică nu a semănat deloc cu cea din prezent. "N-am văzut pe nimeni dând cu sticluţa în asfalt pe vremea când Traian Băsescu zicea să se facă Roşia Montană. Pe mine nu mă interesează dacă se face sau nu Roşia Montană. Cât de cretin trebuie să fii să susţii că eu am luat bani de la Roşia Montană? Da, mă! Am luat bani de la Roşia Montană să nu mă intereseze! Dacă aş fi fost împotriva proiectului şi acum aş fi fost un susţinător frenetic, cred că existau motive pentru asemenea ticăloşie, dar asta înseamnă un singur lucru: mulţi dintre oamenii ăia din stradă sunt ticăloşi şi sunt băsişti. Profită de o emoţie colectivă ca să-şi rezolve nişte ţinte, cum aş fi de exemplu eu", a mai spus Mircea Badea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel