Data publicării:

BACALAUREAT 2014, în pericol! Problemă majoră înainte de examen

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
profesor
profesor

Examenul de Bacalaureat, care va începe săptămâna viitoare, este în pericol, deoarece tot mai multe cadre didactice, din toată țara, refuză să facă parte din comisiile de examen, deoarece sunt plătite cu sume derizorii, iar responsabilitatea este foarte mare, anunță FSLI.

Un alt motiv de nemulțumire este generat de lipsa fondurilor pentru acordarea integrală a drepturilor salariale obținute prin sentințe judecătorești.

Conducerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) susține că primește zilnic semnale de la liderii sindicatelor afiliate, care ne atenționează că tot mai multe cadre didactice nu mai doresc să facă parte din comisiile de bacalaureat, considerându-se umilite prin banii primiți ca supraveghetori și evaluatori.

VEZI ȘI: BACALAUREAT 2014: Mii de elevi nu s-au înscris în prima sesiune

"Un profesor primește 19/zi pentru asistență și trei lei pentru o lucrare corectată la acest examen de bacalaureat. Cum să nu se se simtă umiliți? Cum să fie ei motivați cu această sumă? Cum să dorească ei să facă parte dintr-o comisie de bacalaureat, mai ales acum când se pune o presiune imensă pe ei, având în vedere scandalurile din anii trecuți, care au aruncat o pată de noroi asupra întregului învățământ din România?", se întreabă președintele FSLI, Simion Hancescu.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere Guvernului să găsească o soluție pentru suplimentarea sumelor acordate celor care fac parte din comisiile de bacalaureat. De asemenea, solicităm luarea măsurilor care se impun pentru plata integrală a drepturilor salariale câștigate prin instanță, aferente trimestrelor I și II ale anului 2014. Altfel, riscăm să nu avem cu cine susține acest examen important din viața copiilor noștri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel