Bacalaureat 2013: Ce subiect au primit olimpicii la limba română
Peste 200 de elevi calificaţi la olimpiade sau competiţii sportive internaţionale au intrat, începând de luni, în focurile Bacalaureatului. Aceștia au susţinut, luni, proba scrisă la limba şi literatura română.
Din data de 27 mai, olimpicii susţin probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Astfel, luni a fost programată proba la limba şi literatura română. Desfășurarea Bacalaureatului 2013 dedicat olimpicilor este următoarea:
- 28 mai - proba obligatorie a profilului;
- 29 mai - proba la alegere a profilului şi specializării;
- 30 mai - proba la limba şi literatura maternă;
- 31 mai - afișarea rezultatelor.
La primul subiect absolvenții de liceu au avut de rezolvat nouă cerinţe pentru poezia "Din cerurile-albastre", scrisă de Mihai Eminescu.
[caption id="attachment_321932" align="aligncenter" width="620"] foto: rtv.net[/caption]La subiectul II au avut de scris un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre modul în care activitatea de voluntariat contribuie la dezvoltarea personală.
La subiectul III au avut un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman psihologic studiat. Eseul nu trebuia să fie mai mic de două pagini.
Probele de examen se susţin la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti, iar corectarea lucrărilor va avea loc la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din localitate, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News