BACALAUREAT 2013, bilanțul unor noi infracțiuni
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2013 aduce un nou bilanț al infracțiunilor. Mită, materiale ajutătoare și dispozitive electronice au fost motivele pentru care peste 100 de candidați au fost eliminați. Dacă la proba orală, din 19 și 20 august, s-au prezentat aproximativ 88 de mii de candidați, la cea scrisă, din 26 august, au fost aproape 46 de mii.
Pentru doisprezece candidaţii înscrişi a fost necesară utilizarea subiectelor de rezervă. 124 de candidaţi au fost eliminaţi pentru că aveau asupra lor materiale ajutătoare şi dispozitive electronice, potrivit Mediafax.
În Constanța, o elevă a fost eliminată din examen pentru fraudă. Ea a declarat inspectorilor şcolari că a dat bani pentru a putea promova examenul.
La proba scrisă de Limba şi literatura română, desfăşurată luni, s-au prezentat 45.954 de candidaţi, puțin peste jumătate din cei 88.073 de candidaţi care au participat la proba orală de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română, desfăşurată în zilele de 19 şi 20 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News