Bacalaureat 2012: Câți elevi maghiari au dat astăzi proba. Vezi subiectele
Data publicării:
Autor: Stan Aurica
WhatsApp

Absolvenţii Liceului Maghiar ,,Ady Endre" din Bucureşti au susţinut marţi proba scrisă la limba şi literatura maternă. ,,A fost mai greu ca ieri, la română!", glumeşte Atilla, un licean blond cu gropiţe, care se uită uituc la foia cu subiecte, după ce a ieşit de la examen.

Pentru că nu au fost decât zece ,,muşterii", absolvenţii de la ,,Endre" au dat bacalaureatul tocmai la Colegiul Naţional ,,Cantemir-Vodă", pe Strada Viitorului. Subiectele au fost accesibile, dar nu lipsite de unele dificultăţi. ,,Ieri a fost mai uşor ca azi, am scris la Eminescu până când îmi tremura pixul!", spune un alt licean, după ce mototoleşte foia de examen.

Vezi subiectele de la Limba maghiară

Vezi baremele de la Limba maghiară

Poezie despre ,,puterea vinului" şi eseu despre ,,câinii de rasă"

La primul subiect, elevii au primit o poezie de Balassi Bálint, ,,Borivóknak való" (,,Pentru băutorii de vin" - tr.n.) şi au avut de rezolvat patru cerinţe care vizau cunoştinţe de vocabular şi teorie literară, precum şi capacitatea de a întelege şi comenta un text literar.

La subiectul al II-lea, aceştia au avut de redactat un eseu argumentativ despre motivaţia de a creşte un câine de rasă şi prietenia care se leagă între un patruped şi stăpânul său.

La subiectul al III-lea, absolvenţii clasei a XII-a de la Liceul Maghiar ,,Ady Endre" au avut redactat un eseu, pornind de la un roman studiat la clasă. Liceeni au ales Jókai Mór, ,, A mű címe: A kőszívű ember fia" (,,Fiii omului cu inima de piatră" - tr.n.). Autorul este unul dintre cei mai populari scriitori clasici maghiari.

Miercuri va fi susţinută proba obligatorie a profilului, iar ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializări va fi pe 6 iulie.

Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, iar în 9 iulie, între orele 8,00 şi 12,00, se pot depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 10 şi 12 iulie, iar pe 13 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel