Data publicării:

B1Tv dezvoltă o reţea de posturi locale, sub coordonarea lui Vlad Pufu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
pufu vlad
pufu vlad

Vlad Pufu este noul director de dezvoltare al B1 TV, numit după venirea lui Sorin Oancea la conducerea postului din Calea Victoriei .  Vlad Pufu, ziarist, editor, dar şi coordonator al unor staţii de televiziune din provincie, va miza pe  dezvoltarea unei reţele de staţii la nivel local şi regional. „Pentru început, vor fi patru-cinci staţii locale, în centrul ţării şi în zona Ardealului”, şi-a anunţat Pufu proiectul.

Vlad Pufu va coordona, practic, toate proiectele de dezvoltare şi business ale B1. Ion Cristoiu, partener cu Pufu în grupul Evenimentul Românesc, va avea un rol important în rebranduirea B1Tv.

Vlad Pufu deţine grupul Evenimentul Românesc, împreună cu Ion Cristoiu, având în portofoliu două staţii de televiziune (Focus TV Buzău şi Vrancea), şase radiouri locale (Focus FM) în Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila, plus cotidianul Şansa Buzoiană. Pufu este unul dintre fondatorii proiectului Local TV Network, unde a lucrat, până să intre în Parlament, Teo Trandafir. Recent, grupul lui Pufu  a vândut revista Historia grupului Adevărul şi a cumpărat  editura Eminescu. Vlad Pufu a lucrat la Evenimentul zilei, ca şef al departamentului anchete economice, în perioada 1992-1994, este membru fondator la cotidianul Ziua şi a condus departamentul economic al Tele 7 abc. Pufu a absolvit ASE-ul, în 1997 şi Facultatea de Relaţii Internaţionale a SNSPA, în 2004.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel