Data publicării:
Încă un azil al groazei în Voluntari. Anunțul dimineții de la DNA - Au fost REȚINUȚI: Documente false, fără servicii medicale. Mâncau mici cu cartofi prăjiți, preparați în magazin
DNA a anunțat reținerea lor în această dimineață.
UPDATE: Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost solicitată de organele de cercetare penală să asigure colaborarea pentru un control tematic în județul Ilfov în care este vizat un centru de furnizare de servicii sociale (centru rezidențial). Din datele preliminare, centrul este aflat la o adresă pentru care nu a fost solicitată și nici obținută licență de funcționare. În consecință, centrul funcționa în afara cadrului legal.
Inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) au identificat, la această adresă, un număr de 29 de beneficiari, persoane cu dizabilități, care au aparținători persoane fizice.
Până la momentul transmiterii acestei informări au fost evaluați de medici 6 beneficiari, 3 au fost preluați de aparținători, ceilalți urmează să fie transferați la spitale. Beneficiarii nu prezintă urme de violență conform fișelor medicale întocmite.
----
În această dimineață, procurorii DNA au anunțat reținerea a doi inculpați, administratori ai unei societăți ce deține un centru rezidențial pentru persoane vârstnice în Voluntari. Ei sunt acuzați de participație la abuz în serviciu. Cei doi ar fi prezentat documente false în timpul unui control în urma cărora le-a fost dată acreditarea. Procurorii notează că serviciile medicale nu existau, mâncarea era insuficientă, necorespunzătoare și neadaptată, precum mici cu cartofi prăjiți sau pui cu cartofi prăjiți cumpărată direct din magazin, preparată sau ”încropită” de angajații centrului. Tratamentul medical, atunci când se administra, se făcea de către persoane fără pregătire medicală.
Beneficiarii centrului - unii dintre ei - nu au fost prezenți în timpul controlului, fiind duși pentru o noapte la hotel, apoi plimbați cu mașina în care au așteptat ulterior în parcarea unui hipermarket până când s-au finalizat evaluările.
Chiar și așa, activitatea centrului a fost suspendată, dar a fost continuată de către administratori într-o altă locație, fără licențiere, mai acuză DNA. Autorităților li s-ar fi spus că au fost preluați de familii.
Iată comunicatul complet:
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 și 27 octombrie 2023, a doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale ce deține un centru rezidențial pentru persoane vârstnice situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 29 – 31 august 2023, cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi prezentat mai multe documente false (extras Revisal, Contract de catering, Contract privind prestarea de servicii medicale, etc.) inspectorilor sociali desemnați să efectueze un control la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice deținut de societatea administrată de cele două persoane, pentru a atesta îndeplinirea criteriilor și a standardelor minime care au stat la baza obținerii licenței de funcționare a centrului respectiv.
Acționând în această manieră, cei doi inculpați i-ar fi determinat pe inspectorii sociali să ateste, fără vinovăție, îndeplinirea condițiilor de acordare a acreditării/licențierii furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor furnizate de aceștia.
În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți, etc.) sau ar fi fost ”încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.
De menționat este faptul că, pe perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru, aspect supus controlului, ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind ”plimbați” cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării.
După ce, la data de 11 octombrie 2023, inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate, inculpații ar fi mutat beneficiarii într-o altă locație în care și-ar fi continuat activitatea deși pentru acest serviciu nu ar fi existat licență, raportând autorităților că beneficiarii ar fi fost preluați de familii.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 27 octombrie 2023, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Anterior, în cursul zilei de 26 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 3 locații, situate pe raza județului Ilfov.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.” anunță procurorii DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News