Axinia (CFR SA): Au rămas 210 restricţii de viteză, care vor fi eliminate până la începutul anului viitor
Ridicarea restricţiilor de viteză începând cu noul Mers al Trenurilor este o provocare pentru CFR SA, în condiţiile în care, în prezent, sunt 210-215 restricţii de viteză care vor fi eliminate până la începutul anului viitor, faţă de 490 de restricţii câte erau în martie.
'O altă provocare pentru noi, de care vor beneficia începând cu noul Mers al Trenurilor operatorii de transport feroviar, este ridicarea restricţiilor de viteză. Din 490 de restricţii de viteză câte am avut la începutul anului, au rămas 210 restricţii, care vor fi eliminate până la începutul anului viitor. De aceea am informat operatorii de transport că pot modifica Mersul trenurilor pe anumite distanţe', a declarat, marţi, directorul general al CFR SA, Constantin Axinia, la Zilele Feroviare.
Potrivit acestuia, începând din noiembrie, nu vor mai exista restricţii de viteză între Bucureşti şi Suceava şi nu vor mai exista restricţii de viteză majore, ci doar cele tehnologice, pe regionala Cluj. 'De asemenea, datorită culoarului pe care se lucrează de la Timişoara până la Braşov vor exista doar restricţii tehnologice. De aceea, viitorul este ca noi, operatorii, şi administratorii de infrastructură feroviară să colaboreze foarte strâns, astfel încât să putem prin ridicarea vitezei, prin asigurarea unor parametri de funcţionare ridicaţi coborârea valorii TUI-ului, astfel încât să avem cât mai mulţi operatori care vor circula pe infrastructură feroviară', a susţinut el.
Şeful CFR SA a precizat că a redeschis şi o serie de linii de cale ferată care au fost închise din cauză că nu au fost funcţional corespunzătoare, acestea fiind foarte importante în special pentru transportul de marfă. 'În martie aveam 490 de restricţii de viteză, iar acum am în jur de 210 - 215. Făceam şi mai mult dacă nu redeschideam nişte linii de cale ferată. Am redeschis linia de cale ferată de la Tg.
Măgurele la Portul Măgurele pentru marfă. Am mai ridicat nişte restricţii de viteză până a venit constructorul la Mioveni, am mai făcut nişte bariere de cale ferată în alte locuri unde mi s-a cerut, pentru că era problemă de trafic pe rutier - aţi văzut câte s-au întâmplat la trecerile de nivel, deci am fost nevoit să folosesc banii pentru ridicarea restricţiilor în altă parte. Dacă voi avea bani, da, le ridic şi pe cele 210. Trebuie să încasez restanţele (de la CFR Călători şi CFR Marfă - n.r.). Vă daţi seama dacă aveam banii ăştia...', a afirmat Axinia.
El a dat asigurări că de la 1 noiembrie nu vor mai fi niciun fel de restricţii între Bucureşti şi Suceava. 'La 1 noiembrie, sută la sută nu vom avea restricţii între Bucureşti şi Suceava. Voi termina, după 3-4 ani, podul de la Ploieşti. Îl voi termina la sfârşitul lunii. Am notificat toţi operatorii de transport de călători şi de marfă că am ridicat restricţiile şi aşteptăm să vină cu propuneri. Şi vă spun acum dumneavoastră că aştept ca cineva să vină să îmi ceară să pună un Intercity pe calea ferată română între Bucureşti şi Suceava.
Durata se reduce cu o oră şi 20 de minute cu Intercity şi cu o oră la trenul Regio. Acum face 6 ore şi 35 de minute. Pe Regionala Cluj am avut restricţii de viteză la Simeria, în jurul Clujului, la Aiud. O parte au dispărut. Restricţia de viteză era de 30-40 de km/oră, am ridicat-o la 70 km/oră, prima treaptă, şi dacă aş mai avea bani să schimb şi şina o duc la 100 km/oră. E problema de concepţie, de realizare a ridicării restricţiei.
Nu poţi ridica niciodată restricţia de la 30 km/oră la 100 km/oră', a explicat reprezentantul CFR SA. În plus, potrivit acestuia, compania trece printr-un proces de dezvoltare şi de analizare a noilor oportunităţi de dezvoltare a căii ferate. 'Am început procesul de a aduce acasă acele societăţi care de fapt sunt captive căilor ferate, cele care s-au desprins din calea ferată - Telecomunicaţii, Informatica şi Electrificare -, astfel încât să transformăm calea ferată în ceea ce a fost înainte, o unitate puternică pe care statul român să se poată baza în orice moment. Siguranţa feroviară este pe primul loc în obiectivul nostru, dar această siguranţă feroviară are la bază şi investiţii în infrastructura feroviară, investiţii de care avem nevoie.
Am supraîncălzit Ministerul Transporturilor cu proiecte pe care, cu Departamentul de Investiţii, le-am lansat în execuţie. În prezent, avem aproape 250% proiecte de investiţii puse în derulare. Este prima dată când am început un proiect pentru ridicarea vitezei în unele regiuni ale ţării şi am început proiectele pentru linie de viteză, de reabilitare a căii ferate pe Moldova şi s-a dat temă de a se proiecta viteza de circulaţie la 200 km/oră. (...) Avem nevoie de investiţii în continuare pentru ca această infrastructură feroviară să poată fi dezvoltată şi astfel şi celelalte componente ale economiei naţionale să participe şi să se dezvolte', a adăugat Axinia, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News