Data publicării:
Avram Iancu, alertă la 112-ul din Germania. Motivul pentru care a fost chemată Poliția
Avram Iancu s-a confruntat cu poliția din Germania, după un apel la 112.
Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani, care înoată în Fluviul Rin pentru a susține aderarea României la Spațiul Schengen, a trecut printr-o situație ”pe cât de serioasă, pe atât de amuzantă”, după un apel făcut la 112-ul german, potrivit unei postări făcute pe contul său de socializare.
”Am să trec peste dificultatea efortului meu de a înota. O să descriu puțin o stare de fapt, pe cât de serioasă, pe atât de amuzantă.
Cu 5 sau 6 kilometri înainte de Köln, observ pe partea dreaptă a fluviului, adică pe malul îndepărtat al Rinului, mașini de poliție, oameni cu colace de salvare în mâini. Înotând am mai făcut câteva sute de metri.
Observ că tot acel efectiv se deplasa în josul fluviului, urmându-ne. Repet...erau departe, pe cealaltă parte.
Din față observ că vine o șalupă foarte mare a Poliției Fluviale. Eu eram flancat de cei doi însoțitori ai mei, între cele două caiace, în stânga balizei/ geamandurii verzi, adică în poziție absolut regulamentară în raport cu regulile de navigație. În același timp când ajunge șalupa Poliției în apropierea noastră, apare pe malul stâng și un polițist terestru.
Simultan, atât polițistul de pe mal făcea semne sa ies afară către el, cât și echipajul șalupei făcea semne să merg către ea.
Am luat decizia de a merge la mal. Era și mai scurt drumul și era și mai ușor să clarificăm lucrurile cu picioarele pe pământ.
Odată ieșit afară, polițistului nu i-a fost deloc greu să realizeze că sunt acel înotător român care înoată tot fluviul”, a scris Avram Iancu pe Facebook.
Ce s-a întâmplat de fapt
De altfel, cunoscutul înotător a explicat și de la ce a pornit pățania sa.
”Cineva de pe mal a sunat la 112 că cineva se îneacă în Rin. Așa se explică toate acele desfășurări de forțe.
Da, au fost desfășurări mari de forțe. Între timp a mai sosit în zonă încă 3 șalupe ale pompierilor și un elicopter survola zona.
Cu această ocazie echipajele de poliție au și verificat autorizația de înot. Absolut totul a fost în regulă așa că am plecat mai departe. Am fost impresionat de profesionalismul germanilor.
Felicitări! Așa e procedura în astfel de cazuri când se sună la 112”, a mai scris Avram Iancu, adăugând că a trecut de ”borna” 685,5 km din cei 1.000 pe care și-a propus să îi parcurgă așa cum știe cel mai bine, prin înot.
Citește și: Avram Iancu, la jumătatea ”cursei” pentru Schengen: A fost o experiență greu de descris în cuvinte
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News