Data actualizării:
Data publicării:

Avocatul Poporului sesizează ICCJ pe tema recunoaşterii perioadei de ucenicie ca vechime în muncă

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în legătură cu includerea perioadei de ucenicie în calculul stagiului de cotizare, în condiţiile în care instanţele au soluţionat diferit această problemă, informează instituția.

Avocatul Poporului anunţă că a promovat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind includerea perioadei de ucenicie în calculul stagiului de cotizare.

Avocatul Poporului a sesizat instanţa supremă în condiţiile în care instanţele de judecată au soluţionat diferit această problemă legată de existenţa unui contract de ucenicie, plata salariilor şi a indemnizaţiilor, plata cotizaţiilor de asigurări sociale şi existenţa unui contract de muncă. Soluţiile au fost de admitere a cererilor sau de respingere, după caz, iar în motivarea deciziilor s-a avut în vedere îndeplinirea fie a tuturor elementelor reclamate, fie s-a cerut dovedirea numai a unuia, a două sau a trei dintre acestea.

Trebuie făcută dovada  plății contribuției de asigurări sociale

În opinia Avocatului Poporului, perioada de ucenicie trebuie să fie luată în considerare ca stagiu de cotizare în situaţiile în care se face dovada plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, având în vedere că prevederile legale în vigoare consideră stagiul de cotizare ca fiind constituit din perioadele în care s-au datorat aceste contribuţii. De la această regulă, legiuitorul a prevăzut excepţii - perioade necontributive care au fost asimilate perioadelor contributive şi luate în considerare la calculul pensiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel